„O meditație autentică
nu are sens decât în cadrul căii inițiatice, care este o cale de experiență, de
dezvoltare și de direcție spirituală foarte departe de calea pe care o urmăm ca
simpli cetățeni ai acestui pământ.
Educația noastră, care,
în mod normal ar trebui să ne pună pe cale, are în vedere, în general, și este
foarte natural, ca ființa umană să poată să se impună în viață: ea trebuie să
fie capabilă să servească și să lucreze, și astfel să ducă o viață care să aibă
un sens; ea trebuie să fie aptă să iubească, să trăiască în societate, să
mulțumească un partener – în concluzie, ea trebuie să poată să se deschidă unei
alte ființe umane. (...)”(E.M.)
6.30 A.M. Alarma sună...
„Nu... Nu din nou!”
Clipești. Ochi împăienjeniți. Somn. Clipești din nou.
Încă îți este somn. Clipești. Nu ai chef… Clipești mai des. Vizualizezi cu
ochii minții un birou plin de hârtii, haos în jur. Clipești. Nu. Azi nu…
Câți, oare, nu am trecut prin această stare în care nu
vrem să ne ridicăm capul din pernă, atunci când alarma telefonului insistă, și
insistă...?
„În zgomotul în care
trăim astăzi, în gălăgia interioară a gândurilor noastre, simțim că pierdem tot
mai mult lupta.
Ne simțim tot mai
lipsiți de putere, mai triști, mai nefericiți, și parcă zilele în care zâmbeam
și ne simțeam încrezători s-au dus undeva, departe de noi.” (E.M.)
Câți, oare, nu ne „târâm”, cu chiu, cu vai, până la locul
de muncă, așteptând să treacă odată și ziua aceea de lucru?
Și trece, normal că trece. Doar că trece din a noastră
prețioasă viață. Imagina-ți-vă că dintr-un întreg, se irosește o bucățică: dar
acea bucățică este timpul nostru. Pe cât de mică este acea bucățică, pe atât de
mare este pierderea rezultată din faptul că ne complacem într-o stare de
acceptare a unei vieți mediocre, monotone, lipsite de efecte pozitive pentru
sufletul, trupul și mintea noastră.
Iată, nu ne cunoaștem, poate, personal, dar avem în comun
experiențe de acest gen.
Știu, este ușor să vorbești, este ușor să scrii, iar
greul intervine atunci când trebuie să pui în practică aceste cuvinte.
Însă eu scriu din experiență proprie, pentru că din
această stare cu care m-am luptat (pe care am depășit-o, și mă voi lupta din
nou, și o voi depăși iar, ori de câte ori va fi nevoie), am învățat lecția pe
care trebuia să o asimilez. Mai mult decât atât, mi-am promis mie însămi că îmi
voi acorda importanță, că mă voi iubi mai presus de orice altă ființă – și nu
în modul egoist sau narcisist, ci mă voi iubi ca parte a unui întreg minunat,
unic, feeric – căci sunt importantă, pentru că sunt esență, iar fără mine,
întregul nu mai e întreg.
Astfel, noi avem în comun aceste depresii. Fie că le recunoașteți
sau încă nu, acestea sunt depresii.
„Ei bine, chiar dacă
unii oameni se găsesc în această categorie, vestea bună este că aceasta poate
fi schimbată, pentru că în fiecare zi primim o coală albă pe care o scriem cu
acele lucruri pe care le facem, cu acele gânduri pe care le avem și cu acele
experiențe prin care trecem în fiecare zi.” (E.M.)
Da, acele perioade în care ai impresia că bați pasul pe
loc, în care nu ești mulțumit de tine și nimic nu te mulțumește; în care n-ai
chef să faci altceva decât să dormi, și dacă se poate să nu te vadă soarele cu
zilele... e perfect.
Momente în care îți e și nu îți e foame, în care știi că
nu ești bine, dar totuși rămâi așa cum ești - oricum, n-ai ce să faci, cum să
te ajuți de unul singur. Te bazezi pe alții, iar acei „alții” nu te ajută,
pentru că nu le pasă de tine.
Se numește depresie.
„(...) Primeam
descurajări și abandonam ceea ce îmi propuneam, dar am ales să filtrez toate
informațiile și comentariile negative ale celorlalți și să îmi urmez
întru-totul obiectivul.
Surpriza avea să apară
atunci când îmi realizam ceea ce mai demult era „imposibil”, lucru susținut de
explicații „logice”.
Vocea exterioară a lumii am început să o dau mai încet și
să îmi măresc volumul vocii interioare.
Tu ești cel care are
datoria să își asculte vocea interioară și să renunțe la opinia celorlalți. (...)”. (E.M.)
Acum, deschide bine ochii...
Trebuie să o depășești.
Trebuie să profiți de și să valorifici fiecare secundă care
se scurge din viața ta - nu mai face compromisuri de genul: „lasă, că trece
cumva”. Pierdem timp mult prea prețios!
Și nu uita că „Timpul
reprezintă resursa cea mai importantă din viața ta și, din păcate, este o
resursă limitată și care nu poate fi recuperată, așa că nu ai nici un motiv să
o irosești.
Nimic din lumea aceasta
nu este mai important decât timpul pe care îl ai, iar modul în care îl
folosești este crucial și deosebit de important.”(E.M.)
Încearcă să te împaci cu tine însuți. Problema nu e a
noastră, a celor din jurul tău, ci pornește chiar din tine. Consecința
pasivității/indiferenței este că „(...) omul
care își petrece timpul așteptând ca alții să îl ajute, să îi ofere cele
necesare și să îl sprijine pentru că el este mic și neputincios, va îmbătrâni
în postura de victimă, singur și neajutorat.” (E.M.)
Tu ești cel care trebuie să se aprecieze, iar împăcarea
interioară se va răsfrânge prin ochii tăi, atitudine, gesturi, stare de spirit,
și asupra celor care te înconjoară.
„Cum arată viața ta în
prezent este rezultatul gândurilor, emoțiilor, comportamentelor și obiceiurilor
tale și dacă nu ești mulțumit de ceea ce ai în prezent, acum e este timpul să
te trezești și să mergi pe drumul vieții dorite, pentru că poți face asta!”(E.M.)
Dacă știi sigur că ai identificat corect nemulțumirea, atunci
ia toate măsurile pentru a face ceva în acest sens.
Nu este un capăt de lume să o iei din loc sau să o iei de
la capăt – în sensul de a „scrie” un nou început pentru ceva ce se continuă și
se oprește în momentul în care ai greșit. Oprești aici „filmarea”, înlocuiești
începutul, ajustezi scenele care au avut ca rezultat finalul nedorit și iată
noua „piesă”, cu un happy end. Tot
ceea ce trebuie să faci este să înveți să-ți amintești cum este să te joci cu
gândurile pozitive, constructive.
Dacă acel ceva nu te face fericit, atunci de ce repeți la
infinit aceeași greșeală?
„Ceea ce ai sau ceea ce
îți lipsește este un rezultat al gândurilor și al faptelor tale și acest lucru
este real, fie că tu crezi, fie că nu.
Buddha spunea „Cu
gândurile tale îți construiești lumea” și acest lucru este perfect real.
Dacă viața ta din acest
moment nu este una care să îți aducă bucurie, care să te împlinească, să îți
dea entuziasm și plăcere, atunci cel mai probabil ai acționat și ai luat
decizii care te-au adus în acest punct.
Legea conform căreia
gândurile tale devin realitatea ta este dovedită științific, și este
asemănătoare cu electricitatea și cu legea gravitației.
Ambele funcționează în
orice moment, fie că tu crezi sau că nu crezi. (...)”(E.M.)
Fă pace cu tine însuți, undeva în natură. Profită de un
sfârșit de săptămână pentru a merge într-un loc retras, unde ai timp să-ți faci
ordine în gânduri și, dacă se poate, de preferat ar fi în timpul zilei.
Știu că noaptea este un „sfeșnic bun”, dar trebuie să
recunoaștem că noaptea trebuie să ne odihnim, să-i dăm creierului câteva ore de
repaus.
Acei „alții” din jurul tău - familia, prietenii - te-ar ajuta cu mare drag. Doar că tu,
printr-un comportament de tip „arici”, ai avut grijă să-i îndepărtezi de tine
atunci când ei vroiau să-ți sară cumva în ajutor. Au insistat o dată, poate de
două sau de trei ori, apoi au renunțat – pentru că tu le-ai ordonat acest
lucru. Acum este momentul să fii activ, să lupți pentru tine însuți, să te
recuperezi sau să te remodelezi. De ce? Pentru că ești mult prea valoros.
„(...) Ce altceva să
dorești în plus în această viață, decât să fii în siguranță, să ai un sens de
urmat, să ai iubire și să te bucuri de ele?” (E.M.)
Inspiră, expiră, poți depăși momentul. Zâmbește... și fă
tot ceea ce știi că trebuie să faci pentru a-ți fi bine!
Starea pe care n-ai recunoscut-o până acum are un nume:
depresie.
Acum că o cunoști, acceptă faptul că temporar a pus stăpânire
pe viața ta, însă este momentul să o lași în urmă.
„Asemnănător degetelor
de la o mână, fiecare pagină este diferită și, dacă mai înainte am avut pagini
întregi de suferință, de neîncredere și de frustrări, astăzi lucrurile s-au
schimbat, și asta pentru că în fiecare zi dobândești noi cunoștințe, acumulezi
informații și TU nu mai ești cea care AI FOST ieri.
Astăzi ești mai bună,
mai încrezătoare, mai entuziasmată și mai hotărâtă să câștigi cea mai
importantă bătălie - bătălia cu tine însăți.
Nimic nu este mai
important decât ca tu să deții controlul, să știi că ești prietenul tău de
nădejde, omul pe care se așează întreaga viață.” (E.M.)
Nu aduna în tine atâtea gânduri, probleme și stări care
nu te reprezintă. Debarasează-te de ele, spune-le cuiva, de preferat unei terțe
persoane care poate privi cu „sânge rece”, obiectiv, această stare a ta, și te
poate ajuta să o depășești, într-un timp mult mai scurt decât dacă te-ai încăpățâna
să lupți singur cu ea. În al doilea rând, nu ignora toate cele mai sus descrise
și nu insista să crezi că ești în regulă, că totul va trece de la sine.
Îmaginează-ți o rană deschisă, netratată. Timpul o
închide, însă lasă urme, cicatrici, care îți vor aminti mereu de acea perioadă
în care ai suferit.
De aceea susțin că este important să te deschizi și să
accepți ajutor și remedii pentru ca pielea ta să rămână fină, fără urme ale
durerii.
Eu am ales să încep să scriu frumos în fiecare zi, pe
acea coală albă pe care mi-o oferă Dumnezeu. Este frumoasă această viață de om.
Suntem actorii propriei noastre vieți, pe o scenă în care atunci când ne
intersectăm unii cu alții trebuie să ne oprim, să ne îmbrățișăm și să ne oferim ajutor. Pentru
că omul este fragil. Sufletul nu - el este puternic și etern. Dar până la a fi
conștienți de această natură a noastră, avem, totuși, nevoie de sprijin când
trecem prin momente de cumpănă.
„Alege să construiești poduri spre lucrurile pe care le
dorești, și nu ziduri între tine și dorințele care îți fac inima să bată cu
putere!” (E.M.)
Cu drag,
Andreea-Liliana Cioloboc
și psiholog Elena Mazuru.
