OCHII

Privește în adâncul ochilor și descoperă-i sufletul.

În acest fel, peste ani, nu poți spune că ești dezamăgit de persoana de lângă tine, că nu este ceea ce ai crezut că este.

Este important ca, încă de la bun început, să fim sinceri unii cu alții.

Încă din clipa în care ne-am născut, nisipul din clepsidră a început să curgă. Când aceasta va fi întoarsă, noi nu ne vom mai aminti cum a fost când era invers.

Suntem limitați ca oameni. Limitați de factorul timp. Timpul este prețios pentru noi și trebuie împărțit doar cu persoane cu care rezonăm ca suflete.

Cum descoperim sufletul ce se ascunde într-un om? Privindu-l în ochi, cât de profund se poate. Ochii nu mint.

Un om sincer te va privi mereu în ochi atunci când îți vorbește, când îi vorbești sau când cuvintele nu-și mai au rostul în legătura deja stabilită între voi.

Un om bun se lasă mereu condus de suflet și nu-l ascunde. Atfel, îl poți simți în privire.

Cel ce te iubește va fi lângă tine și în clipele în care n-ai glas să ceri ajutor, ci doar ochi să-l privească. El se va așeza lângă tine, îți va cuprinde mâinile, iar ochii săi îți vor oferi alinarea de care ai atâta nevoie.

Cel menit să-ți fie aproape va fi mereu lângă tine, căci sufletul îl cunoaște prea bine și nu îi va permite glasului tău să-l alunge vreodată. Și chiar dacă, prin absurd, cuvintele vor fi mai puternice și vor încerca să-l înlăture din destinul tău, cel menit să îți fie aproape te va privi în ochi și îți va asculta sufletul, nu vorbele.

Nu vă mai pripiți în fața unor proiecții.

Priviți-vă în ochi, în adâncul lor.

Clepsidra... ochii... timpul... sufletul.

ȘI EU MĂ ÎNTREB ADESEA

De ce îmbătrânim...?

Mă întreb retoric.

Observ cu coada ochiului un bătrânel care, cu mâinile tremurânde şi bolnave, poartă lupta integrării în cotidian, în viaţa socială.

Primul impuls este să ignor, să blochez suferința să ajungă la mine. Se numește egoism. Trebuie să-mi văd de treabă, va trece totul.

Și totuși... ochii îmi sunt deja ațintiți asupra lui. Simt cum mi se rupe sufletul în două, apoi în patru, apoi în opt, şi tot aşa, bucată cu bucată, se segmenteză.

Acest om trăieşte, deci este un consumator şi este dator pentru acest consum. Are facturi de plătit, cumpărături de bifat pe ordinea de zi şi oameni răi de înfruntat. Cu alte cuvinte, o nouă zi ce-i aparţine. O frumoasă zi în care, încă de dimineaţă, i-a zâmbit Soarelui şi i-a mulţumit lui Dummnezeu pentru viaţă.

Şi-a băut zilnicul ceai de muşeţel, urmat de un pahar cu apă şi un mic dejun plin cu vitamine pregătit de a lui iubită soaţă, apoi a ieșit pe ușă - multe sunt de rezolvat până la apusul soarelui!

Are de dat piept cu unii indivizi nepoliticoşi şi aerieni, care habar n-au despre valoarea şi istoria acestui om.

Şi totuşi... nenea ne răspunde tuturor zâmbind şi îşi vede de treabă. Începuse el o povestioară despre cum era odată... dar n-au fost urechi să-l asculte şi nici minţi să îl înţeleagă aşa cum ar fi vrut el.

Sunt multe, foarte multe sentimente şi emoţii care mă încearcă.

Nu le pot defini şi nici explica.

Simt doar că dacă aş da frâu liber simţămintelor, aş avea grijă de nenea. L-aş lua în braţe şi l-aş proteja de cei răi, dacă aş putea.

Şi la urma urmei, cine sunt eu să îi judec pe alţii?

Oare de ce îmbătrânim...?

De ce oamenii trebuie să treacă prin acest proces, înainte de a se reîntoarce?

Când mă voi linişti, îmi voi asculta interiorul. Poate acolo voi găsi răspunsurile în căutarea cărora cred că suntem toţi.

OLARUL

Lucrez la un cuvânt...

Îl respir în gând,

Îl simt în plămâni

Și vi-l transmit vouă,

Prin lacrimi de fericire.

Tu! Vino mai aproape:

Ia-l și fugi!

Înapoiază-te lumii tale,

Ascunde-l în peștera dintre acei munți,

Să îl absoarbă pământul...

În fond, am ales să modelez un cuvânt,

Să-l îndrum spre perfecțiune

Și să-l opresc în a o atinge –

Atunci când este aproape

De a se contopi cu ea...

Cred în mine, olarul.

Cred în acest cuvânt

Și îl respir la infinit

Căci el îmi face inima să bată.

Un cuvânt plin de vocale,

Un cuvânt plin de savoare,

Gingaș într-ale mele mâini,

Când îl modelez și îl absorb -

Și aleg să-l las să își audă numele rostit

În a mea inimă,

Îl las să vibreze și să-mi conducă mâinile

Într-a lui modelare...

Iar acest cuvânt este

Nimic altceva decât iubirea.