DEFINIȚIA IUBIRII

Iubirea ... Un sentiment atât de profund și de vital; atât de simplu de simțit și atât de complicat de înțeles, uneori.

Iubirea este despre mine, despre tine, despre toți. Ea este în noi.

Nu încerca să îți amăgești sufletul, povestindu-i noaptea, în gând, despre sentimente false, privind tavanul, în așteptarea somnului care se lasă prea mult așteptat – acel somn de care știi că nu te vei bucura în această noapte.

Și dacă tot vei fi avea parte de o noapte albă, fii sincer cu tine însuți și deschide-te spre adevăratele sentimente, prin acceptarea lor.

Propune-ți ca în viață să te înconjori doar cu persoane care emană bunătate, care te fac să vibrezi și te ajută să fii cât mai aproape de integrare.

Acceptă iubirea în viața ta de pământean.

Învață să trăiești iubind sincer, în fiecare zi.

Căci confortul sau obișnuința nu înseamnă iubire. N-au fost și nici nu vor fi vreodată sinonime...

Viața pe care o trăim acum și aici trebuie să fie cât mai armonioasă, cât mai frumoasă și plină de iubire, pentru că numai așa Îl putem răsplăti pe Dumnezeu: prin a fi fericiți și recunoscători pentru și în viața oferită. Nu trebuie să uităm că ceea ce săvârșim acum, va fi „bagajul” nostru în viitor, așa cum faptele noastre din trecut, din celelalte vieți, reprezintă „bagajul” nostru de acum.

Cu toate acestea, tot nu am definit iubirea... 

La urma urmei, fiecare dintre noi o percepem într-un mod diferit.

ATUNCI CÂND VISĂM

... Corpul îmi este perfect relaxat și cercetez cu privirea un ecran imens. Ce-o fi cu acesta? Curioasă, îl ating, iar ecranul începe să prindă viață: numeroase proiecții mi se arată, precum un film. Habar nu am cât va dura acest film, dar sunt dispusă să privesc acest ecran atâta timp cât îmi este permis.

------------------------------------------------------------------------------------------------

                              

Îmi place să visez.

Ador să mă refugiez în lumea aceea, să fiu aeriană uneori, să mă desprind de pământ. Doar uneori şi doar atunci când este nevoie.

Căci în rest, îmi face plăcere să trăiesc şi să-mi asum această viaţă.

VISE.  De ce visăm când dormim? Ce sunt visele?

„Pe lângă cele cinci simțuri clasice ale omului (văz, auz, miros, gust și simț tactil), aș spune că, pentru minte și trup, visul este la fel de important precum aerul în procesul de respirație. De ce? Consider că trupul tânjește nu doar să doarmă, ci și să viseze. Aflat în faza theta, (când omul visează), trupul se relaxează, se reface. Dacă creierul este privat de vise, atunci omul o ia razna, devine iritat, incapabil să se concentreze...” – E.M.

Unii dorm buştean, alţii visează. Unii dintre aceştia din urmă îşi aduc aminte de ceea ce au visat, alţii nu.

Eu fac parte din categoria care, de regulă, îşi aduce aminte.

Nu doar de visul propriu-zis, ci merg mai în profunzime, astfel că, prin vis, îmi aduc aminte... de ceea ce am trăit, să spunem, cândva.

VISURI. Ce rol au visurile în viaţa unui om?

„Visurile?  Le-aș numi proiecții energetice. În funcție de intensitatea și însemnătatea lor, pot deveni fapte reale. Omul are nevoie să-și proiecteze momentul următor, care, într-un timp, devine prezent. Cu cât visarea este mai luminoasă, cu atât rezultatul va fi unul mai prietenos... (Acesta este un răspuns care ocolește psihanaliza. Și fac asta deoarece blogul tău este unul literar)” – E.M.

Îmi place să visez. Îmi plac visurile. Aş putea spune că ele mă motivează în viaţa de zi cu zi. Îmi imaginez ceva frumos şi benefic şi îmi doresc ca acel ceva să se întâmple, să devină realitate. Visurile sunt ţinta mea, scopul de a lupta şi de a mă ruga. Acestea sunt legate de familie, prieteni, fiinţe dragi şi de mine. Mă rog Lui să ne fie tuturor bine şi să ne atingem obiectivele pure, pe care le merităm și, în drum spre fiecare scop, Mama Pământ să ne mai suporte şi ne ierte, dacă îi greşim.

Sunt foarte norocoasă, fiind aşa, mai visătoare.

Noaptea mă ajunge cu ale sale vise enigmatice, iar ziua este bogată în visurile mele minunate.

Atâta tot, că, din când în când, mai trebuie să fiu trasă de picior, să mă ancorez în realitate. Şi sunt norocoasă, după cum spuneam, pentru că are cine să o facă.

Nu sunt perfectă, iar atingerea perfecţiunii nu este unul dintre acele visuri ale mele.

Îmi place să fiu aşa cum sunt – imperfectă –  căci astfel am șansa de a face ceva în această viață: de a mă îndrepta și de a mă apropia cu pași mărunți de desăvârșire.

Atunci când visăm putem accesa ceea ce am fost sau putem crea ceea ce ne dorim să fim; iar dimineața, când deschidem ochii, să ne privim mâinile și chipul din oglindă: acesta este rezultatul temporar, dintre ceea ce am fost și ceea ce vom fi.

------------------------------------------------------------------------------------------------

Mă aflu din nou în fața ecranului imens. Acum nu-mi mai pare străin; ba din contră, încep să mă acomodez cu el – îi dau târcoale, respir profund de câteva ori și, când simt că sunt pregătită, apăs butonul de pornire. Până una alta, să mai vizionăm un film...