Întreaga viaţă ne este presărată cu diverse evenimente,
întâmplări, trăiri, emoţii, fapte, sentimente. Unele dintre acestea sunt
frumoase, altele ba; unele sunt dorite, altele neaşteptate; unele ne fac să
plângem de bucurie, iar altele de tristeţe.
Având în vedere acest val-vârtej de încercări sufletești,
am ajuns la concluzia că suntem niște creații deosebit de minunate şi de
puternice. Pur şi simplu sunt uimită (într-un
mod plăcut) de forța acumulată în membre, în inimă și în privirea noastră
de a trece prin şi peste unele întâmplări deosebit de dificile.
În pofida unor etape grele, mai devreme sau mai târziu ne
ridicăm, de îndreptăm coloana vertebrală şi prindem curajul de a ne ridica
ochii din pământ şi de a învăţa să iubim - fie să iubim din nou, fie pur şi
simplu... să continuăm să iubim.
Secretele care stau la baza acestei puteri sunt iubirea,
iertarea, încrederea si toleranţa.
Să fie acestea portalul către un trai mai bun? Cred că nu
pierdem nimic dacă ne păstrăm capul sus şi inima deschisă şi plină de iubire,
în ciuda unor grele încercări sau decepţii.
Sentimentele pure, frumoase, şi bucuria de a fi om sunt
nişte comori care ne aparţin doar nouă, fiecărui ins, fiecărui suflet.
Nu putem fi deposedaţi de aceste bunuri valoroase
nepalpabile, insesizabile din punct de vedere vizual, însă al căror rezultat se
manifestă prin starea noastră de spirit şi prin armonia cu însăşi viaţa.
Ştiu, nu este uşor. Dar noi suntem nişte luptători, nu-i
aşa?
Suntem acel tip de luptători care ies învingători chiar
şi atunci când aparent au pierdut lupta. Efectele triumfului nostru (la prima vedere învingere) le vom simţi
în timp, odată cu maturizarea şi cu extinderea viziunii noastre; atunci vom
aprofunda sensul întâmplării din trecut, când am fost foarte trişti, iar apoi
vom zâmbi, pentru că am înțeles, în sfârșit, că ceea ce a fost atunci, a fost
doar o lecţie care trebuia a fi învățată – o experiență cu un anumit preț.
Pe de altă
parte, mai sunt şi acele pierderi care lasă în urma lor goluri imense. În acele
momente, simţim că întreg pământul ne-a fugit de sub picioare şi că nimic nu va
mai fi la fel. Aşa şi este: totul se schimbă. Mai mult decât atât, nimic nu mai
e la fel acum ca atunci când ai clipit ultima oară. Sau ca atunci când ai
respirat ultima oară. Atât de schimbător este totul. Atât de relativ... Și atât
de sensibil.
După cum am mai spus într-un articol, prezentul este
viitorul de ieri şi trecutul de mâine - http://andreeacioloboc.blogspot.ro/2015/03/viitorul-de-ieri-trecutul-de-maine.html
Păstrând acel
gol deschis mereu în inima noastră, nu facem altceva decât să îl cărăm după noi
în cele trei etape - trecut, prezent şi viitor.
Iar noi nu putem trăi cu goluri în suflet, şi nici goliţi
de sentimente.
Nu sfătuiesc pe nimeni să uite, ci să umple... să umple
cu multă iubire acel gol.
Viaţa în sine este un întreg exerciţiu, ca şi cum, în
fiecare zi, în fiecare clipă, suntem puşi la încercare, iar noi învăţăm câte
ceva din fiecare trăire.
Până acum, am avut onoarea de a cunoaște foarte mulți
oameni frumoși – fie în viața personală, fie la locul de muncă.
Spre exemplu, acum ceva timp am interacționat cu un domn
care se ocupă de îngrijirea altor semeni neajutoraţi, vârstici.
Cu zâmbetul pe buze mi-a povestit despre cele două
preinfarcte prin care a trecut şi că îi mulţumeşte lui Dumnezeu în fiecare
dimineaţă pentru că s-a trezit şi pentru că se poate da jos din pat pentru a-i
ajuta pe alţii, pentru a mai putea lupta măcar încă puţin pentru ei.
Între timp, s-a îmbolnăvit și soţia dânsului, însă în
fiecare zi iese învingătoare, pentru că nu se lasă. Nu încă. Nu acum.
Astfel, amândoi continuă să lupte pentru ceea ce şi-au
propus în tinereţe şi nu o fac oricum, ci cu zâmbetul pe buze şi cu multă -
foarte multă - încredere şi recunoştinţă.
La polul opus, am dat și peste diverși indivizi pe care
îi numesc acum oameni-căpușă. Am tot vrut să trag un semnal de alarmă asupra
lor, însă nu le-am găsit o denumire care să exprime exact ceea ce simt în
legătură cu această categorie de oameni.
Citisem un articol foarte drăguț scris de
o prietenă bună de-a mea (Ioana Hintea), care clasifica oamenii în diverse
categorii, atribuindu-le câte o denumire de animal, iar fiecare categorie urma să
fie explicată. Spre exemplu, omul-pisică, omul-delfin, omul-vidră, etc.
Și atunci m-am gândit eu că oamenii urâți pe dinăuntru
sunt oameni-căpușă.
De ce căpușă? Pentru că am o problemă personală cu aceste
mici creaturi, care se hrănesc cu sângele altora, până ce acele corpuri cedează
și se afundă într-o stare de somnolență perpetuă, asemănătoare beției.
Nu-mi plac deloc căpușele. Pisicile mele au trecut
printr-o etapă mai puțin plăcută din cauza acestor viețuitoare, motiv pentru
care simt repulsie și numai când le scriu denumirea în acest articol. Am dus o
luptă interesantă pentru a scăpa de acestea, atât pe plan interior (pentru că mă apucau mâncărimile doar privindu-le
cum cresc la gâtul bietelor mele pisici) cât și pe plan exterior, pentru
a-mi determina pisicile să mă lase să le aplic diverse soluții pe blăniță.
Totuși, rezolvare s-a găsit (zgarde, spray-uri, etc) și
pisicile mele au ieșit învingătoare.
Acum înțelegeți de ce numesc oamenii care nu-mi plac
„oameni-căpușă”. Pentru că se află printre noi, fără un sens anume, cel puțin
nu unul pozitiv. Sau poate că au avut cândva o misiune importantă, însă
lăcomia, banii, nevoia de a face rău pentru a se simți viteji și satisfăcuți,
au învins scopul încarnării lor pe pământ.
Este vorba despre acei oameni care stau ascunși printre
bălării și se aruncă asupra celorlalți semeni când îi simt singuri,
neajutorați, „cu garda jos” – cum s-ar
spune. Iar semenii lor îi găzduiesc, neputința lor fizică fiind asemănătoare cu
dorința de a fi iubiți și completați de cineva, și, fără să își dea seama,
ajung să fie slăbiți, din ce în ce mai slăbiți...
Însă pentru oamenii-victimă ai oamenilor-căpușă ce
soluții s-ar găsi, oare? Descotorosirea este una deosebit de grea, însă nu
imposibilă. Avem în noi puteri nebănuite. Puteri care ies la suprafață abia
atunci când credem că nu mai avem cum să cădem mai jos, de parcă nu am mai avea
unde.
Ei bine, curajul, iubirea, rugăciunea pură și mintea
sănătoasă – sunt „armele” noastre secrete împotriva oamenilor-căpușă.
Avem exact ceea ce nu are această categorie de persoane:
Curajul de a ne ridica contra
lor și de a lupta corect, deși ele n-au avut curajul de a începe lupta fairplay, ci au sărit mișelește din
bălării la gâtul unor oameni luați prin surprindere;
Iubirea – cuvânt și sentiment
straniu pentru ei, de parcă ar fi preluat dintr-un dex de-al extratereștrilor;
Știm să ne rugăm lui
Dumnezeu, cuvintele noastre fiind pline de mesaj și încărcătură emoțională, spre
deosebire de vorbele lor goale, mecanice, rostite din datorie;
Și nu în ultimul rând, celor anterior amintite se alătură
mintea sănătoasă, aceea care știe
cât de important este să fii OM în adevăratul sens al cuvântului, să fii educat,
bun, muncitor și să fii dornic să evoluezi, să crești.
Suntem miliarde de locuitori ai acestei planete. Cândva,
se spunea că fiecare își are locul lui aici. Acum, fiind o planetă suprapopulată,
aș îndrăzni să spun că am ajuns să nu prea mai încăpem unii de alții, însă, pentru
o bună conviețuire, trebuie să fim amabili și să facem loc printre noi și
celorlalți, și nu să ne dăm coate în coaste pentru a ne face loc.
Însă oamenii-căpușă ne pun piedici, crezând că lumea a
fost creată doar pentru ei, sau că lor li se cuvine partea cea mai mare. Până
într-o zi, când va fi prea târziu, și vor constata că iar a trecut o viață pe
lângă ei... Și cam degeaba.
Chiar cred că fericirea stă în lucruri mărunte. Până nu
demult era doar o expresie care îmi gâdila auzul, îmi plăcea cum sună. Dar acum
pot să afirm cu tărie că așa și este. Gesturile de tandrețe, cuvintele
frumoase, întâlnirile cu alți oameni frumoși, micile escapade în natură, un
buchet de flori de câmp, o prăjitură făcută cu drag, timpul petrecut cu cei
dragi, și lista continuă...
Și zâmbetul contează! Pe de o parte, cu el dezarmăm
oamenii-căpușă, le mai tăiem din satisfacția că au pus stăpânire pe un alt om
slăbit, iar pe de altă parte, ziua de azi n-ar fi la fel fără acest zâmbet.
Prin el, aducem bucurie în sufletele oamenilor pentru care noi contăm cu
adevărat.
