Ei bine, nu ești. :)
Și nici nu vei fi.
Însă ești un om
care trăiește, ești un suflet care plutește prin stări, evenimente, cicluri; ești o făptură care
iubește și este iubită.
De ce sa nu-ți fie
de ajuns?
Cu ce te alegi când
nu mai poți stăpâni, când acel ceva mai presus de tine, de voința ta umană, te
cheamă și-i urmezi glasul fără alte posesiuni în afară de tine?
De ce să îți
pierzi timpul acesta prețios pentru ca alții să te privească ca fiind „buricul lumii lor” când lumea lor e
atât de mică și de neînsemnată față de dimensiunea în care ne aflăm toți, laolaltă,
văzuți și nevăzuți?
Nici tu, nici eu,
nu suntem nimic mai mult decât ceea ce purtăm ascuns în noi: sufletul.
Treaba noastră
majoră este să-l lăsăm să se vadă, așa cum este el - măreț - să se manifeste și asupra a ceea ce ne
înconjoară.
Să nu uităm să
zâmbim, să trăim, să iubim, să mulțumim
pentru tot ceea ce ni se oferă.
Să fim mereu
pozitivi, și să aspirăm să urcăm tot mai sus, să ne fie din ce în ce în mai
bine și să fim recunoscători pentru ceea ce ni se ivește.
Să ne dorim mai
mult decât puținul din prezent, dar să mulțumim și pentru acest puțin, fără a fi nerecunoscători - căci toate au o
bază, au un început, peste care putem clădi noi situații, să continuăm începuturi.
Nu ai fost, nu ești
și nici nu vei fi stăpânul lumii - iar dacă acesta ți-a fost vreodată gândul, e
timpul să-l lași să zboare unde știe el mai bine.
Însă ești un
fragment dintr-un întreg, iar fără tine,
întregul n-ar mai fi ceea ce este.
Prin urmare, ai
grijă de tine - trup, suflet, minte și iubește cât poți de mult!
