SĂ TĂCEM...

Ce ar fi să vorbim despre nimic,

Să tăcem cât e ziua de lungă
Astfel încât doar

Sufletele să ne zvâcnească în piept

La fiecare adiere caldă de vară,

La fiecare mângâiere solară,

La fiecare ciripit de păsărele,

Adâncindu-se într-a vieții mângâiere?

Frumos ne-ar sta să fim pe o bancă aproape îmbrățișați
Și astfel să stăm și să  privim

Cireșii înfloriți și trandafirii înmuguriți,

Să ne ținem de o mână, pe de o parte,

Iar tu sa îmi cuprinzi umerii, pe din spate...

Să tăcem în continuare și să lăsăm locul gol cuvintelor nespuse

Care vor fi grăite cândva sub clar de lună

Atunci când va vrea soarta, și martor ne va fi văzduhul,

Când de brațe cuprindu-ne-va apusul

Lumina stelelor surprinzându-ne surâsul,
Mângâindu-ne chipul...

TRĂIRI PARALELE

https://inncognitto.wordpress.com/category/trairi-complexe/

Zilele acestea am vorbit la telefon cu unchiul meu din Franța, Remus.

Printre multe urări de bine pentru Dominic și cu ocazia Sf. Sărbători Pascale, discutam despre articolul precedent.

Citise ceea ce am scris și, cu această ocazie, și-a amintit de un citat (nu-l pot reda cuvânt cu cuvant); ideea era că abia atunci când ai un copil poți spune că iubești pe altcineva mai presus de propria persoană.

Fără să cuget prea mult, l-am aprobat - deși poate mulți veți spune că nuuuu e așaaaa,  că doar îți iubești prietenul/logodnicul/soțul, îți iubești părinții, frații, bunicii...

Într-adevăr, pentru fiecare dintre cei de mai sus purtam o iubire aparte, care nu poate fi explicată și nici comparată. Și e interesant cum iubirea poate fi împărțită în așa fel încât să umple inimile tuturor acestor persoane, fără a se termina, fără a fi distribuită disproportional.

Cu toate acestea, iubim oare mai mult decât pe propria persoana, decât pe ego-ul nostru? Să fim noi atât de puri, atât de aproape de a fi în stare de spirit, de abandon al ființei pentru o alta?

Revin la ceea ce am spus mai sus, am recunoscut fără sa stau pe gânduri ca nu. Ești în stare de a renunța la propria persoană, fără a ezita, abia atunci când ai un copil.

Așa este natura lăsată de Dumnezeu - nu doar în ceea ce privește oamenii, ci și în privința animalelor.

Abia atunci mintea exersează cuvântul „sacrificiu”, în modul cel mai pur, necondiționat, născut din iubirea profundă pe care o porți copilului tău.

Și cine știe, dacă viața ți-o va cere vreodată și faptic, cu siguranță că nu va exista ezitare în absolut nimic, de a face totul - absolut TOTUL - pentru copilul tău.

Și dacă tot suntem la capitolul destăinuiri,  vă spun că pe perioada sarcinii mă tot uitam pe YouTube la filmulețe despre cum se formează embrionul, care va fi apoi bebele din pântece. Desigur că am înțeles „mecanismul” din punct de vedere medical/științific. Dar cum ajunge acel punctuleț/embrion/făt în brațele mele, având peste 4 kg, cu doi ochi minunați și totul la locul lui (organe, membre), încredințându-mi creșterea și educarea sa, formarea sa ca om... E e ceva ce cred ca numai o discuție cu însuși Dumnezeu ar putea face lumină. E pur și simplu minune... poate unii își bat capul cu întrebări retorice, alții iau totul așa cum e, că așa a fost lăsat să fie, însă eu fac parte din prima categorie și nu cred că voi înceta vreodată să mă tot întreb, despre lucrurile care s-au întamplat de la facerea lumii încoace.

Azi, când scriu acest articol, ninge. Este 20 aprilie. Bebele meu are deja o lună și o zi de când ne-am cunoscut oficial, de când i-am dat primul pupic pe năsuc în minutul în care s-a nascut, de când viața noastră s-a schimbat, de când rad și plâng mai ușor, de când, de când,  de multe ori de când.

Privesc pe geam... Ninge ca acum câteva luni. Iar acum câteva luni ningea, tot ca acum, cu fulgi mari de zăpadă, iar eu priveam cerul prin geamul aburit de respirația mea, însărcinată fiind, și încercam să mi-l imaginez pe bebe. Pe atunci îmi mângâiam „burtica” și eram nerăbdătoare să îl strâng la piept.

Azi, înainte să adoarmă, eram cu Dominic în brațe și priveam fulgii mari de zăpadă, prin același geam de altădată, însă care acum era aburit de două respirații.

Acesta este momentul în care mă dezbrac de ego, îl arunc cât colo și pot afirma cu tărie ca da, puiul acesta de om este mai presus de mine. Nimic nu e mai plăcut decât să îl simt, să stau cu nasul între căpșorul și gâtul lui, în mirosul acela unic de bebe!

Ce aș mai putea spune? Dacă ar fi sa o iau de la capăt, aș face totul la fel și nu aș schimba nimic.

Nici măcar greșelile care mi se păreau groaznice pe atunci sau la scurt timp după ce le conștientizam. Nici măcar suferințele și lacrimile pe care le-am vărsat pe parcursul anilor. Nu regret obstacolele, și nu îmi mai pare rău de clipele în care poate m-am pierdut.

De ce? Ei bine, pentru că fiecare pas (în spate sau în lateral și mai apoi înainte) m-a dus spre regăsire, spre ceea ce sunt acum și ceea ce trăiesc azi. Pentru mine AZI contează. Și mâine voi spune la fel. Pentru că dacă atunci era ceva mai altfel, n-ar fi fost ceea ce trăiesc acum. Iar din prezent nu aș schimba nimic.

În adâncul sufletului, am știut că avea sa merite fiecare suferință. De aceea e bine să ne bucurăm de fiecare clipă și nu luăm absolut totul în serios. Să mai zâmbim și să facem haz de necaz. Mai vărsăm o lacrimă când cădem, apoi ne ridicăm, ne scuturăm de praf și mergem înainte. Suntem oameni. Și nu suntem chiar atât de fragili cum părem, așa, ca materialul din care suntem făcuți. E ceva în noi mai prețios de atât!

MĂIASTRA PASĂRE

www.pinterest.com

A trecut ceva timp de când nu am mai scris ceva, așa, din tot adâncul inimii mele.

Ultimul articol, în care scriam despre bebe și sarcină a fost opera a 40 de săptămâni...

Asta nu înseamnă că mintea mea lenevește. Din contră, atât ea, cât și sufletul, împreună, nasc gânduri, idei, cuvinte, momente...

Doar că acum am o mogâldeață mică, dragă și scumpă căreia i le pot șopti la urechiușă.

Petrec mult timp cu minunea mea, Dominic. De fapt, tot timpul meu se împarte cu el. Viața e altfel acum, totul mi se pare mult mai solicitant, dar inimaginabil de unic și de frumos.

Și m-am schimbat. Funcționez altfel acum - pe repede înainte, când trebuie sa ieșim la plimbare, și pe slow motion, când doarme și îl privesc, îl admir și îmi frec ochii, să mă asigur că nu visez și că e al meu și că e acolo, în pătuț.

Și a trecut timpul... a trecut o perioadă bună din viață, dacă stau să mă gândesc. Nu că aș fi bătrână,  dar în noiembrie voi împlini 28 de ani. Deci ceva tot a trecut.

Momentele cheie din viața mea de până acum s-ar rezuma cam așa: căminul/grădinița, școala, liceul, facultatea, masteratul,  căsătoria,  nașterea copilului, botezul lui bebe (urmează).

Iar bebe are aproape o lună. O lună de când ne completează, de când ne luminează viața și  ne încălzește sufletul ...

Aș pune totul pe pauză. Să stea așa. Să rămână așa. Să opresc timpul... dar nu, nici dacă aș avea puterea respectivă nu aș face asta, într-un final. Pentru că acum nu mai este vorba despre mine, timpul meu, ci despre timpul nostru și creșterea lui Domi.

Revenind la somn - pentru că atunci omul se hrănește cu adevărat prin suflet - atunci când bebe doarme și nu am de „alergat” prin casă cu diverse treburi de gospodină, pur și simplu stau și îl privesc și mă încarc cu gânduri pozitive, îmi bucur inima așa cum știu eu mai bine.

Nu știu de ce, dar următoarea poezie este despre libertate – el, dormind, este liber. Probabil că inspirația mea are rădăcini mai vechi, din aspectul că omul (ceea ce se vede, ceea ce este palpabil) este de fapt haina sufletului. Cu alte cuvinte, este o „îngradire” a sa, ba chiar o limitare - dacă stăm să ne gândim că trebuie să avem o anumită conduită în societate.

De ce? Simplu. Imaginați-vă că mă vedeți în mijlocul centrului din Tg. Mureș, undeva pe la prânz, cu o salteluța de sport, făcând yoga sub soarele cald, în toată forfota aceea a orașului.

Normal că aș fi etichetată într-un anumit fel. De aceea spun că omul este totuși limitat, îngrădit. Oricât de liber spui și afirmi ca ești, de fapt, chiar nu ești. Te minți singur dacă susții totuși asta.

Ei bine, de aici și poezioara de mai jos. Are legătură cu liberatea, avuția și sacrificiul...

Era odată,  cândva,  într-un ținut îndepărtat

O pasăre măiastră, ținută în colivie;

Deși iubită fiind până la cer și înapoi

Și o știa și Universul, că așa a fost să fie...

Ființa înaripată era însă tare tristă,

În pofida faptului că regele o venera și

aproape tot ce inima sa dorea îi oferea,

Motivul fiind că libertatea sa îi era îngradită

Și numai ea știa cât de mult o durea!

Așa-i treceau zilele și nopțile,

Închisă într-o colivie din cel mai prețios aur

Al său stăpân temându-se

Să nu o piardă, căci fără ea tristețea

Îi va stăpâni trupul, mintea și gândirea.

Venise însă ziua când din iubire

Și-a călcat pe suflet și a eliberat pasărea din colivie,

Cu lacrimi în ochi facându-i semn

Să zboare 'colo, spre văzduh

Să tot zboare, spre Apus...

Și ce sa vezi, Măiastra Pasăre pe loc stătea

La rândul său călcându-şi pe suflet și pe dorința de a zbura

Hotărâtă fiind să îi rămână alături la palat

În detrimentul libertății de a-și afla.

Atunci se pune întrebarea,

O fi iubirea pământească și un sacrificiu

Când ființele renunță la a mai fi autentice

Îndepărtâdu-se încet, încet de-a lor matrice?

PENTRU TINE, PESTE ANI ȘI ANI

Am scris acest mic jurnal pentru a înțelege cât ai fost de dorit, de așteptat și de iubit. Și vei fi în continuare. Aceasta este o promisiune...

21.07.2016

Visul meu s-a împlinit. Două liniuțe... O viață crește în mine. La fel și iubirea pentru tine!

10.11.2016

Înainte să te am în pântece, mă băteam cu pumnul în piept că atunci când voi fi însărcinată voi face aia, și cealaltă și nu voi face „x” lucruri.

Adevărul e că m-am comportat ca orice mămica aiurită în primele săptămani de sarcină, pentru că nu am știut că deja te am în burtica, nu am știut că tu deja ne-ai ales sa îți fim părinți.

Am crezut că va fi mai greu, că mă voi simți rău, că voi avea grețuri matinale din primele zile și multe alte simptome prezentate ca fiind frecvente în primul trimestru de sarcină. Nici vorbă de așa ceva - nici atunci, și nici acum - în ceea ce ne privește pe noi doi.

Neștiind așadar de minunea din mine, am escaladat Vârful Omu, apoi am fost în Creta, unde am sărit în valuri, am stat mult în apa aceea de 2 ori mai sărată ca Marea Neagră, am fost ore întregi cu vaporul, ne-am plimbat mult, dar am și dormit. Acolo nu știam încă de ce, dar capitolul nopți nu a fost unul pierdut, și mai dormeam câteva ore bune și după masa. Deja îți cam făceai simțită prezența, bebeluș...

Apoi ne-am întors acasă și n-a trecut mai mult de o zi sa îmi dau seama că ceva totuși se întâmplă. Două liniuțe anemice au apărut pe primul test de sarcină, apoi pe al doilea, repetat la o săptămână distanță - parcă erau mai curajoase. A urmat un control la 5 săptămâni în care nu vedeam nimic dar te iubeam deja, iar apoi la 7 săptămâni când erai un punctuleț instalat în uterul meu, am început sa te ador.

Simțeam că plutesc, că nimic nu poate fi mai frumos decât ceea ce se mi se întâmplă...

Următorul control a fost stabilit la 12 saptamani - dar drumul până aici a fost foarte luuunngg. Abia așteptam să te văd, să știu și să aud că ești bine și timpul trecea atât de greu... Au urmat o serie de analize, care au ieșit foarte bune, apoi în sfârșit controlul mult așteptat. Inițial ne-ai tratat cu spatele, apoi te-ai întors și ne-ai arătat profilul tău - un bebe mare, frumos și băiețel pe desupra.

În perioada asta m-am înmuiat, am devenit neobișnuit de umană și de sensibilă. Îmi mențin latura spirituală, dar acum trăiesc un moment de reală umanitate în care totul mi se pare o minune, și nimic mai profund și mai divin decât formarea, purtarea în pântece și venirea pe lume a unei noi vieți, a unui bebeluș care, din motive numai de el știute, ne-a ales pe noi sa îi fim părinți, pe părinții noștri să îi fie bunici, pe frații noștri - unchi și mătuși, pe bunicii noștri - străbunici...

Controlul de la 18 săptămâni - bebe Dominic ne-a tratat din nou cu spatele și nici nu s-a mai întors. Făceai nani, bebe, n-aveai tu treaba cu nebunia din afara pântecului meu.

E o lume nebună, dar frumoasă, uneori rea, alteori duioasă... de aceea ne ai pe noi, să te protejăm și să te învățam să îi descoperi ascunzișurile, secretele, să te învățăm să o îmblânzești, să ți-o faci aliată.

Am aflat că ai rămas băiețel, și că ești un bebe mărişor pentru perioada ta. Cred că ai cui semnăna!

Luna noiembrie 2016 ne-a adus în dar primele tale mișcări simțite și de noi. Într-o primă fază te-am simțit doar eu, pentru ca erai tare timid (vorba doamnei doctor de familie), apoi ai devenit așa de puternic că te-a simțit și tati, undeva pe la 20 de săptămâni.

M-au bucurat enorm primele tale mișcări sesizate și de mine, pentru că așa am putut să începem să comunicam. Parcă te simțeam altfel când noaptea îmi luam burtica în brațe, parcă deja te puteam simți acolo, între noi...

Pot și nu-mi pot imagina cum vei fi, cum vom fi noi, ca părinți, și cum vom fi noi trei, ca tânără familie.

Uneori am impresia că am fluturași în stomac de la emoții, dar fluturașul meu mare ești tu. Tu ești acolo, și tu îmi dai semnale de viață chiar și acum când scriu aceste rânduri.

De ce îți scriu? Pentru că... vei vedea, mami scrie mult. Îi place să scrie, să dea sfaturi, să tipărească ceva undeva unde cuvintele rămân. Pentru că limba noastră este minunată, iar sentimentele care ne încearcă în fiecare etapă a vieții sunt pe măsură.

Pentru că îți sunt datoare cu aceasta descriere. Ești un copil dorit, iubit deja mult și nu vreau să uit această perioadă și vreau sa ți-o fac cunoscută, când vei fi interesat, cât mai fidel cu putință.

Controlul de la 5 luni și un pic: un bebe mare și frumos și neastâmpărat, care face tumbe în burtica mea.

Doctorul măsoară organe și numără degetele, analizează creierașul și se asigură că e totul în regulă... eu îl ascult cu mare interes, însă privirea îmi rămâne blocată pe ecograf și inima mea îți transmite multă iubire.

Știu că ești bine și că vei fi, pentru că ești minunea noastră.  Este prea multa iubire într-un spațiu atât de mic, încât să nu fie totul bine.

Mai nou, noaptea îmi iau burta în brațe - adică te iau și pe tine, să dormim toți trei liniștiți până dimineață.

Aproape în tot ceea ce fac gândul îmi este la tine.

Gândurile mele se împart în cele raționale, în care organizez camera ta, întocmesc liste cu obiectele care trebuie să fie deja în casă pe când vom ieși din spital; pe când gândurile visătoare sunt cele în care te văd și te simt în brațele mele, când mă pierd cu privirea în ochii tai, în mirosul tău de bebe...

20.12.2016 - Dragă bebe,

Mâine te voi vedea din nou, și pentru ultima dată în acest an.

În schimb, te simt din ce în ce mai al nostru, mai mare și mai energic... și încerc să mă bucur cât de mult pot de perioada aceasta magică.

Sper din suflet să fim bine toți, să ne vedem cu bine atunci când tu vei vrea, când vei fi pregătit pentru această lume. Știu că deocamdată e bine tare acolo, la mine în burtică, protejat de toți și de toate.

Suntem 2 în 1 și asta iubesc la nebunie! Cu toată medicina și știința din lume, tu ești minunea pe care nu o înțeleg însă o trăiesc din plin.

Aștept să aud ca ești bine - deși știu ca nu va fi altfel. Pentru început, tu vei fi perfecțiunea mea în lumea aceasta imperfectă.

Am trecut de 6 luni și jumătate și am fost, sub atenta supraveghere a bunicii tale, la control.

După câteva insistențe ne-ai arătat fețişoara aia a ta mică și frumoasă. N-ai tu habar cât de tare m-am topit/ pierdut/ umflat plânsul de bucurie și ce de emoții îmi încercau sufletul!

Al nostru ești,  bebe!

Ești voinic, frumos și mult așteptat.  Până la următorul control urmează o luna în care mă voi bucura singură de tine, de mișcările tale. Vom crește împreună.

Trecem împreună pragul noului an, pentru ca deja suntem o familie...

Ianuarie 2017 (7 luni și jumatate)

Are mama un bebeluș minunat!

Probabil ca simți cât de mult te iubesc, și cât ești de așteptat.

Am început să îți amenajăm camera și sper să îți placă. Deja avem dulapuri, pătuț,  am dat comanda pentru un mic colțar pt mine, pentru a sta comod în camera ta...

Sincer, abia aștept să te țin în brațe, să dormim împreună, să îți simt mirosul, să ne plimbăm pe afară, să îți arăt lumea aceasta în care ai venit, asumându-mi misiunea de a te face să o iubești dar și să te ferești uneori de ea.

Te iubim mult, bebe Dominic!

Februarie 2017 (13)

34 de săptămâni,  și uite că avem un bebe mare și frumos, care încă stă cuminte în burtică și bine face.

Dragul meu bebeluș,  ai deja peste 3100 gr și mi s-a recomandat să nu îți cumpăr hainițe pentru nou născuți,  ci un pic mai mari.

A fost și tati la control cu noi, și te-a văzut pentru prima oară.

Am anemie, lipsă de calciu și de magneziu dar ce mai contează?

Eu mă simt perfect așa ca poți sa iei de la mine ce vrei tu ca mami o sa aibă grijă de amândoi! Important e ca tu sa fii sănătos și să vii pe lume atunci când ești pregătit. Noi vom fi aici, oricând, la dispoziția ta - pentru ca pentru asta am ales sa fim părinți.

Azi am fost emoționată maxim, ți-am spălat o parte din hăinițele pe care le-am pregătit pentru început pentru tine. Apoi le voi calca și le voi așeza în dulap... Deja ai și jucării și scutece și biberoane... Abia aștept sa ți le arat, să îți vezi camera. Și sa ne vezi pe noi.

Te pupă dulce mami. Dulce de tot!

Gândul că într-o lună te voi ține în brațe, că ne vom întâlni, și că vom face cunoștință deși... noi ne cunoaștem prea bine deja, îmi dă fluturași în stomac - emoții frumoase, cărora sunt sigură că le voi face față așa cum știu mai bine.

Sunt dornică să te întâlnesc, dar în același timp îmi doresc să stai cât crezi tu de cuviință acolo în burtică, cât te simți bine și cât crezi ca îți face bine.

Deocamdată mă simt la fel de bine și îmi face plăcere sa te port la căldurică, protejat...

Te iubește mami!

19.03.2017. Duminică. Ora 2.15 am

Ei bine bebe, fost alegerea ta. Așa cum ne-am înțeles. Noaptea mi-ai dat de veste ca vrei să ne vedem și te-ai nascut la 7.33 am. Eu am ales data de 23. Și de ce sa trec eu peste voința ta? Nu degeaba am ales numele de Dominic - "al lui Dumnezeu", "cel născut duminica".

Din acea zi viața mea s-a schimbat. Pentru că ți-am văzut ochii și pentru ca te-am simțit.  Pentru că te-am adorat încă de când am văzut 2 linii pe testul de sarcina. Eram pregătită pentru tine.

Acum scriu și te țin în brațe,  dormi profund și te aud cum respiri...

Așa este, Dumnezeu mi-a trimis Raiul său aici, pe pământ ...

Bine ai venit! Am început o călătorie minunata în 3 și îti promit că vom crește împreună. Am multe de învățat de la/împreună cu tine...

Iar inimioara asta a ta, care îți bate în piept, e cea mai importantă pentru mine!

FINAL DE JURNAL DE GRAVIDUȚĂ

Mult așteptata ta strângere de mână...

Cea mai fericită mămică din Univers

Dulceața mea...