Atunci când pământul aruncă fulgere ce
dor,
Adânc pătrunzătoare și arzătoare pentru
sufletul ce trăia în lumea lui,
În acel spațiu creat din fantasmele culese de prin tărâmuri
de poveste,
Cerul milostiv își trimite apele binefăcătoare și
purificatoare
Pentru a le stinge, pentru a le opri din procesul de
distrugere,
Și a oferi alinare, pentru inima ce doare...
Astfel, un an, devine o zi, iar ziua se
tranformă într-o clipită,
O fracțiune simplă în care abia dacă respiri și reușești să
te aduni,
Cu intenția clară de a nu mai privi în urmă,
Căci știi că acea urmă sub formă de umbră
Va încerca mereu să fie cu un pas în spatele tău,
Și tu nu-ți dorești nimic altceva decât să înaintezi,
Să nu-i mai simți atingerea rece ce-ți
provoacă fiori
Având un singur țel, o deosebită
comoară,
Pentru care respiri și în care continui
să crezi.
Pășești firav în noroi, însă simți cum
pasul se afundă adânc,
Apoi cum o forță îți izbește călcâiul, aruncându-ti talpa la
suprafață;
Capeți încredere în tine, te reechilibrezi
Până când tălpile nu mai ating mocirla,
Pentru că începi să plutești,
Deasupra ei și deasupra tuturor
Privind cu compasiune pentru timpul
irosit
Pentru întreaga lașitate ori naivitate
din care ai ieșit,
Un cerc vicios în care oamenii perfizi
se adulmecă unii pe alții
Și se atrag spre fundul unei mlaștini în
continuă mișcare,
Până când se trezesc singuri și fără
aer, în adâncul ei.
Tu nu, nu te vei afunda deodată cu ei,
Ci cauți fără-ncetare și într-un final
găsești
Undeva, mult mai departe de tot, un
spațiu feeric,
Pe care îl creăm cu sufletul curat, cei
ce-l avem,
Cu sentimente pure, cu mintea împăcată
Ființăm în această lume cu tot ce avem
mai bun în noi și după noi,
Cu toate memoriile scrise și
nescrise,
Cu tot corpul care ne găzduiește
temporar
Și cu multă credință, căci da, fără de
ea suntem goi pe dinăuntru;
În acel loc ne întâlnim și ne împărtășim
ceea ce am înțeles
Cum ar fi că știm de unde am venit și ce
avem de făcut,
Ce avem de învățat și de transmis, cu
multă iubire în suflet.
În acel loc se adună întreaga
fericire,
care mai apoi se parte tuturor,
Unii ignorând-o, alții îmbrățișând-o strâns în a lor viață,
Chipuri angelice reflectând apa și la suprafață...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu