TOAMNEI DULCI

Cârduri de păsări călătoare

Înnegresc cerul în zare, 

În a lor înaripare

Nepăsându-le de ploaie.

Colo-n jos, în fundul străzii

Latră un câine singuratic - 

Către ce, doar el o știe, 

Îmi zice sufletul apatic.

Azi nu vrea al meu soare

Să se arate dintre nori;

Ci se ascunde-n continuare

Făr' să mângâie ai mei ochi...

Vântul bate și tot cântă 

O baladă despre jale, 

Despre vuiet și-ntuneric,

Despre luna ce răsare.

Și tot plouă printre versuri, 

Îmbibând suflu-ntre cuvinte

Ancorându-mă-n terestrul

Toamnei dulci în amintire...