CONDIMENTE

Spune-mi ce culoare are floarea
Pe care o țin pitită de tine, la spate,
pentru a te pune la încercare -
doar e floarea mea preferată?
 
Dacă ai închide ochii,
Oare ai știi,
Că nectarul dinăuntrul ei
E ascuns în parfumul scobiturii
Dintre gâtul și umărul meu?
 
Rămâi totuși cu ochii deschiși
Căci oricum nu poți vedea
Lumina din mine,
Înainte de a pleca
În căutarea tărâmului unde se prepară
A mea visare.
Tu visezi, oare?
 
Dacă întind spre nasul tău
Tămâia din pumnul meu
Pe care o iubesc,
căci îmi purifică viața;
Pe tine în care timpuri te aruncă
Delirul ei?
 
Și-n acelea în care te azvârle
Sunt și eu prezentă,
Cu mirosul pielii mele
Îmbibată ușor în ambră și piper?
 
Și-acum spune-mi,
Vezi câte petale are floarea
Cu rădăcinile prinse adânc
În inima mea,
Căreia pe buze îi păstrez culoarea
Și gustul amar de șofran?

Poezie publicată în Revista CADRAN, Jurnal mureșean, nr. 3/2023

Sursa foto: https://www.paradisulverde.com/blog/totul-despre-condimente-ierburi-aromatice-si-alte-mirodenii/

EPOPEEA LUMII

Cum să nu iubesc penumbra ochilor tăi -
Revărsată pe obraji,
Formată de genele-ți dese,
Ce adăpostesc acei aștri
Cărora le-am vorbit de atâtea ori,
în tăcere?
 
Poate că atunci când nu-mi voi aminti
Timbrul vocii tale,
Îmi vei ajuta sufletul să te găsească,
Prin a inimii tale chemare
Oriunde ai fi, oriunde te-ai afla,
Scrie-mi doar numele,
Între Ursa Mică și Ursa Mare.
 
Măcar pentru o clipă,
Cugetă mai în profunzimea lumii
Și răspunde întrebărilor mele dintr-o vreme -
Câți timpi trecut-au, oare
De când taina noastră nu mi-o spui,
Iar eu repet același cântec,
Cântat totuși, nimănui?
 
Mi-au amorțit buzele pe refren,
Și ochii i-am închis pentru ca genele
Să se unească într-o linie fină,
Prin care să ajung mai repede în acel vis
În care împreună eram,
Înainte de a cădea-n uitarea din abis.
 
Rămâi în somn, căci
Respirația ta adâncă
Mă ademenește să mă așez și să scriu
Să-mi ascult inima
Și să-mi tot spună...
 
Îți sărut obrazul,
Și îți șoptesc doar noapte bună!
Să fie un ceas, o lună,
ori habar nu am de câte ori
Ne-am promis că ne-om găsi prin vreme,
Într-a lumii epopee,
Pentru a bea din aceeași cupă cu vin.
 
Și-atunci...
cum să nu iubesc penumbra ochilor tăi,
Revărsată pe obraji,
Când deși, nu știu, poate, cine ești,
Recunosc aștri ce-i adăpostesc,
Doar că nu știu cum să le vorbesc?
 
Acolo, departe, în cerul senin,
Unit cu libertatea în care aleargă
Caii sălbatici, nechezând,
Se scriu destine, contopite devreme,
Lăsând urme adânci,
Într-a lumii epopee.

Poezie publicată în revista CADRAN, Jurnal mureșean, nr. 3/2023.

Sursa foto: https://historia.ro/sectiune/general/descoperire-neasteptata-despre-oamenii-cu-ochi-573257.html

VOLARE

 

Deschide-te, întru-totul, spre mine, viață,
Căci în această clipă sunt tot ceea ce îmi doresc să fiu;
Sunt ceea ce ai vrut să însumez,
de ceea ce ai nevoie acum -
De fiecare celulă din mine,
Să-ți fie parte, de la început.
 
E o sublimă măreție să nu mai gândesc
Și să-mi deschid larg brațele spre cer,
Să mă rotesc privindu-l și să iubesc
Fără bariere, fără condiționări,
Să colind lumea, să plutesc peste oceane și mări
Ca să ajung tot la mine, de oriunde,
Căci sunt parte din Tine.
 
Creația Ta, este copleșitoare,
Iar ca om, mă bucur doar de partea
Spre care mi-am deschis acum sufletul;
În celelalte voi fi, rând pe rând și le voi atinge
Dorind mai multă cunoaștere,
Dezbrăcându-mă de condiționare,
Fiind una cu Universul...
Volare.

Poezie publicată în Revista CADRAN, Jurnal mureșean, nr. 2/2023.

Sursa foto: https://topist.ro/10-lucruri-despre-pasarea-colibri/

SIMFONIA GÂNDURILOR

 

Mintea caută explicații și e însetată mereu de cunoaștere, de informații; este dornică să se „antreneze” pentru a-și lărgi orizonturile, căci, undeva, în străfundurile ei, își recunoaște limitele, dar știe că aceastea pot fi împinse la maximum spre țărmurile cele mai apropiate neaccesibilului prezent.
Cu alte cuvinte, limitele nu îi sunt deloc aproape. Până să ajungă cel puțin la sfertul drumului, mai are mult de muncă. Mai are multe de cunoscut, de descoperit, de priceput și de analizat.
Totodată, să învețe să asculte și să colaboreze. Să cedeze, atunci când e depășită de situație și să accepte ceea ce i se dă. Să fie recunoscătoare pentru toate orizonturile care i se deschid, pentru toate răspunsurile pe care le primește și care trebuie luate pur și simplu așa cum sunt, fără alte explicații logice, banale, de-a dreptul, în fața adevărurilor Creației. Să nu mai ceară timp pentru orice formă de înțelegere.
Ceva din interiorul meu, care până nu de mult se afla în stare latentă, iese lin la suprafață și o mângâie, spunându-i cât poate de dulce și de necomplicat că timpul nu există, că este o iluzie. Evident că îmi e greu să asimilez informația aceasta, din moment ce m-am complicat bine, încurcat și răsucit, creând și alte bariere în fața zidurilor deja existente.
Dar am înțeles că pot schimba cursul a orice, făcând o alegere, care mă va conduce spre aceeași rezoluție, adică ceea ce am ales. Ceea ce contează pentru confortul meu psihic și fizic este să iau totul pe rând. Să nu mă grăbesc și să nu sar peste ceea ce este firesc să fac. Cumva, dau șansa evoluției cunoașterii să îmi pregătească portativul pentru fiecare pas înainte, care se lasă mereu cu o reîntoarcere, dar nu spre involuție, ci spre avansare și creștere. Și fiecare reîntoarcere sună altfel.
Mi-am așezat inima în nota Do și după ce trec și prin celelalte note, pentru a-mi săvârși cântecul, mă voi opri tot în brațele primei.
Notele curg atât de natural pe portativ! Le citesc, le simt în trupul meu sub formă de simfonie, pe care nu o pot reda cu voce tare, pentru că i-aș diminua măreția.
În fiecare om există o simfonie a propriilor gânduri. S-ar auzi deosebit de clar, dacă ar crede în ea, în fiecare cântare a sufletului său.
În caz contrar, notele-i sublime nu pot fi auzite de urechile surde.

Articol publicat în Revista CADRAN, Jurnal mureșean, nr. 2/2023.

Sursa foto: https://promusicprod.ro/4-lucruri-importante-despre-notele-muzicale/

ÎN TÂRG, AMOREZAT

Zorii zilei îți mângâie obrazul
Pe care l-ai lăsat la vedere nopții
Să te sărute luna și, cu suflul ei rece,
Să te alinte ușor, trecându-și degetele
Peste pielea ta fină, sfidătoare vremii.
 
Apoi îți deschizi ochii și lași lumina
Să te desmiardă și să se scalde în irișii tăi,
Având impresia că doar ea îți e adorată;
Iubirea pentru noapte, cu ai ei aștri romantici
O păstrezi ancorată-n suflet, peste zi,
Și îi promiți lumea, o faci să tacă...
 
Te îmbraci cu hainele bune,
căci azi e zi de sărbătoare,
Știi clar ce ai să cauți,
conform listei din amurg;
Pornești spre târg, iubirea îți e mare,
din inima-ți se revarsă
Și zici că aur ai destul în buzunare,
pentru a-ți lua chiar în această zi aleasă.
 
Ajuns în târg, privirea ți se pierde:
Prea multe variante și parcă toate sunt la fel;
Banii atârnă tot mai greu în desagă,
Iar inima începe să verse lacrimi amare
și să se vaite de dor și de jale,
Căci ai ignorat-o drumul întreg;
Ea ți-ar fi ghidat pașii colo, spre apus,
Către teiul acela înalt, ce umbrește o gradină cu flori
În care o fată stă întinsă și citește-n nori,
Cântându-le păsărelelor, cu ale sale buze moi.
 
Mai pierzi puțin vremea, hoinărind prin târg,
Apoi pricepi tot mai bine,  inima să îți asculți.
Astfel pășești încrezător printre cele două porți de fier
prin care în zorii zilei ai intrat, ușor sfidător,
Crezând că ceva frumos cu aurul tău îți vei afla.
 
De-acum te îndrepți sigur spre necunoscut,
Spre o clipă de odihnă doar, îți spui,
Și ți se pare că alegi la întâmplare teiul dinspre apus,
Unde atunci când vei încerca să pui geană pe geană
O altă inimă te va chema, ascunsă între flori,
Cu două buze moi, ce îți vor cânta
și te vor învăța să primești darul
Iubirii ce ți-o port.
Te aștept acolo, sub teiul dinspre apus,
După ce deschizi ochii și ieși
Din haina în care te-ai închis...

Poezie publicată în Revista CADRAN. Jurnal mureșean, nr. 2/2023.

Sursa foto: https://www.rostonline.ro/2021/09/din-bucurestii-de-altadata-targul-mosilor/