A TIMPILOR OPRIRE

Aerul dogoritor
Dintr-al vieții ritm nerăbdător
Mă oprește subit,
Să-mi vorbească deschis,
Privindu-mă în ochi,
Ca odinioară,
Oferindu-i sinceritatea
Din ai mei iriși,
Drept ofrandă.

El este Bărăganul,
Cu a lui cărare bătătorită,
Pe care cerul mi-a ghidat sufletul
Să o străbată,
Să se scalde sub cerul înstelat
În lanul de floarea-soarelui,
Apoi să ajungă fericit la mare,
Răspunzând chemării
De-a fi una cu ea,
Lăsând totul uitării,
Până în acel mâine
De atunci,
Creat de tine
Să mă asculți.

Dar cum timpul
a uitat să curgă,
Soarele a răsărit
tot în ziua de atunci;
Astfel trăiesc suspendată
în a timpilor oprire,
Iar tu, privind apusul
din ape adânci.