DELIR

 

la mamaia mea, prin jud. Călărași

Înainte de a închide ochii
Te rostesc pentru a-mi fi alături,
Să mă asigur că vei fi și în vis,
- deslușind ceea ce acum
Îmi e taină și controvers -
Precum o plută, prin abis.

Îmi alung din minte acel gând,
Năvalnic și apăsător, cu miros de pământ
Așezat în drumul spre câmpurile cosite;
În această direcție, întâmplător sau nu
Pășesc alene, observând în liniște
Păsările în zborul lor pereche...

De sub cer îmi scriu scrisorile
Cu penița scânteilor ce-mi ies din suflet,
Direct pe norii ce mă poartă-n valuri
Spre oceanul incomensurabil,
Navigând prin delir.

Poezie publicată în Revista CADRAN, Jurnal mureșean, nr. 1/2024

DE-AR FI SĂ-MI FII TRĂIRE

 

În această noapte le-am cântat pietrelor;
Mi-am cântat dorul și lor m-am confesat -
Și astfel, strofele mi-au fost purtate,
prin undele nevăzute,
Spre inimile tuturor –
chiar și acelora ce nu m-au ascultat,
Când am vrut să mă fac auzită
Și le-am cântat...
 
Am continuat, pe note muzicale,
povestea în care aripile frânte
au crescut și s-au îndreptat,
îmbrăcându-se cu a soarelui lumină,
În haină de ghicitoare,
Așezată pe a cerului boltă senină
În care ochii tăi să se reflecte
și să se piardă-n adâncime;
 
Iar ei, împreună cu cerul, soarele,
Cu bătăile de aripi și cele nerostite
Rămân în taina acestui cântec, necântat
Și în a mea amintire,
Din această noapte, din această viață,
De-ar fi să-mi fii trăire.

Sursa foto: https://pixabay.com/ro/illustrations/fantezie-inger-pazitor-%C3%AEnger-3313964/

Poezie publicată în Revista CADRAN, Jurnal mureșean, nr. 1/2024

MĂTASEA PICTATĂ

Am trecut din azi, în nelimitat,
Prin portalul pe care l-am creat
Din țesutul fin ce-l țin în palmă,
Pictându-l în albastru-cenușă,
Verde-smarald și cireașă amară.
 
Cărarea trecută de atâția pași
Ce au servit, în vreme, aceluiași suflet,
E altfel – poate mai mult decât era,
Cu al său parfum de mărgăritar
Și chiparoși, împodobiți cu chihlimbar.
 
Nu există nici zi, nici noapte,
Iar roua firavă ce dă strălucire ierbii
Este nectarul ce pe buze mi se așează,
Când îmi aplec capul, să ating pământul,
Tăcând și eu, tăcându-mi gândul.
 
Rămân în adorarea clipei ce mă-nvăluie
Și ce-mi topește, lent, taina din suflet –
Simțirea devenindu-mi certitudine,
Când mă îmbracă atingerea fină
A mătăsii pictată de umbra din lumină.

Sursa foto: https://ro.pinterest.com/pin/lin-chingche2016-watercolor-3828cm--690387817890991807/

Poezie publicată în Revista CADRAN, Jurnal mureșean, nr. 1/2024

TRANSCENDENȚĂ

 

Pe atunci, când noi ne eram,
Și când tu erai
la unison cu bătaia inimii mele,
ai ales să-mi mai rămâi -
Cât să te mai văd o dată,
Prin ochii mei căprui.
 
De atunci ne trăim timpul
În propria visare -
Tu fiind prins și în a mea
Și-n lumile prin care trec,
Doar pentru că am ales
să le trecem, îți mai amintești?
 
Așadar, pe atunci, când noi ne eram
Și inimile noastre băteau la unison,
ai ales să-mi mai rămâi -
Cât să te mai văd o dată
Prin ochii mei, de orice culoare,
Și să te țin în ei cât ține nesfârșitul:
În eternitate...

Sursa foto: https://autoeducare.ro/lucrul-cu-umbra-lectura-obligatorie

Poezie publicată în Revista CADRAN, Jurnal mureșean, nr. 1/2024