PRECUM RUGA

Împlinirea de la Tine,
Raza lunii s-o aducă
Până în al meu suflet
Ce o cheamă, prin cuget.

În orice cotlon m-ar azvârli
Gropile adânci în care calc,
Nuanțele vii de lapis lazuli
Mă tot scot neobosite
Mereu la liman.
 
Și oricât de greu ar fi
În timpul cu amăgirea -
cu încă o gură de acum
Prea firavă,
Ca un fir de fum,
de la Tine-mi vine împlinirea.
 
Cuvintele mele, rugă de noapte,
Să treacă prin ceruri, mai departe
Și să ajungă acolo,
unde mintea-n poartă se oprește
Îmbrățișată de suflet,
Spunându-i c-o iubește.
 
 (...)
Eu: „Oh, da... zboară, sau cine știe... Ce e timpul?”
El: „Cred că timpul nu trece... Noi trecem, măsurându-l.”
 
Extras dintr-o frumoasă conversație, pe care o purtam cu tata (Septimiu Cioloboc), în timp ce publicam poezia pe blog. Clar, n-a fost coincidență. 😀

Sursa foto: https://pixabay.com/ro/photos/foc-noapte-seara-ardere-c%C4%83ldur%C4%83-123784/