BOGĂȚIA TOAMNEI

 

Toamna mi-a adus viață, 
Și mereu atât de multă bogăție! 

În anotimpul frunzelor căzătoare,
Al strugurilor copți, ce se strâng 
și al gutuilor ispititoare, 
Deschid, cu mult curaj, 
ceea ce numesc 
sertarul cu speranțe. 

Deasupra, găsesc un bilet 
Cu scris de mână, ușor înclinat 
Spre dreapta, ca al meu
Ce indică să pătrund, 
Înainte de toate,
În cufărul vechi, 
În care amintirile se ascund.

După câteva bucle prin lume
Și atingerea câtorva dimensiuni,
Iată-mă adânc, în mine 
În locul uitat, 
făr' de lumină.

Îmi apasă umărul stâng
o desagă peticită
În care am îndesat, în grabă,
Înainte de plecarea subită,
Câte un scurt rezumat 
al clipelor de fericire.

Și ce bine!
Când una câte una
Îmi luminează calea 
În această adâncime, 
Zărind câte un pic 
din fiecare umbră,
Pe care o chem, cu drag, 
Să iasă la lumină
fără teamă,
Să o recunosc,
Să-mi aparțină.

Execut o rotație anevoioasă, 
Prin toate ungherele mele 
Prin tărâmul umbrelor,
Purtând desaga cu clipe fericite,
Prin cufărul cu toate amintirile,
Până la sertarul cu speranțe,
Prețuindu-le pe toate...

Aceasta e călătoria unei ființe
Din locul în care se termină Timpul
dilatându-se, atât de natural,
în credință.