ATÂT DE PERFECTĂ

 

Îmi simt nările pline de praf 
Și am gust de pelin pe limbă; 
Mă intrigă zorii zilei ce apar 
Atât de greu, 
În noaptea adancă,
De parcă ar aștepta, ca mai întâi,
Să se mai nască o dată lumea. 
 
Îi spun sufletului, printre altele
Că-l las de-acum la întâmplare 
Să-și primească seva din roua dimineții 
Și tăinicia, pentru toate veacurile 
Din adâncul tuturor nopților 
ce ne vor căuta.
 
Eu... voi sta, retrasă privirilor 
Într-un colț al vieții, 
Pe un scaun aflat
lângă draperia groasă
Ce acoperă lumina din spatele scenei
Și voi cugeta la cele deslușite,
Bând cafea, fumând câte o țigară... 
Mai scriind, când și când, 
Despre cele trăite.
 
Le-aș spune zorilor naive
Că lumea nu se va mai naște 
Încă o dată, doar pentru ca ele
să-si faca apariția, timide,
Puțin câte puțin, cu fiecare clipă;
Nu o va face, desigur, pentru că ea
Este atât de perfectă!
Atât de perfectă... 

Poezie publicată în Revista CADRAN, Jurnal mureșean, nr. 8/2026

Sursa foto: https://pixabay.com/photos/grass-silhouette-sun-sunrise-1694293/