IM/PERFECȚIUNE

 Fericirea este mâna unui înger – o binecuvantată mână întinsă spre tine! Cuprinde-o și lasă-te condus  spre dimensiuni aparent de neatins...

 Este el, acel înger salvator care te-a vegheat chiar și atunci când tu, afundat în ignoranță și limitat în lumea materială, nu-l vedeai și nu-l simțeai alături, refuzându-i prezența. 

            Cu toate acestea, răbdator, nu te-a părăsit și nu te-a judecat. Doar s-a rugat pentru tine.

Noapte de noapte îți șoptea vorbe liniștitoare, te alinta și îți săruta fruntea astfel încât somnul să-ți fie mai dulce și mai profund... Înțelept, înțelegator și plin de iubire, ți-a așteptat trezirea.

În momentele de cumpănă, omul este cel care îl cheamă și îl imploră să-i fie alături – atunci când ar vrea să ofere iubire și, aparent, nu mai are cui. Atunci când a crezut în tot, în toate, în lumea sa perfectă – acea lume clădită în timp și cu răbdare.

Însă, într-o bună zi, acea lume se prăbușește, cu tot cu perfecțiunea ei – o dulce fantasmă după care omul aleargă și în care credea, în lumea sa de om nebun...

Lumea pe care o crezi perfectă este cel mai fragil adevăr închipuit. Doar mintea poate fi creatoarea unei asemenea lumi, și tot mintea este cea care, oricând, o poate distruge.

Abia atunci realizezi că, în fond, nu ai nimic fizic. Nu ai avut nimic. Și nici nu ai nimic de pierdut. Este mai mult decât evident că nu poți rămâne agățat, la infinit, de materie.

Ești singur, ca om, și cu Dumnezeu alături, ca spirit.

 Acela este momentul în care putem vedea mâna salvatoare a îngerului nostru, care este întinsă, plină de iubire, spre noi, fiind invitați să ne lăsăm conduși de ea spre dimensiuni aparent de neatins și care devin accesibile atunci când ne „dezbrăcăm” de ignoranță, renunțăm la lupta pentru perfecțiunea materială și devenim capabili să apreciem adevăratele valori, începând cu propria esență…

DE-AR FI…

SCENA I:

EA, MINTEA (nervoasă):

De-ar fi să-ți spună din nou inima

Că fericirea este și va fi-n iubire,

Ai crede-o din nou, însă n-ai mai lasa-o

Să-ți ghideze viața după bunul plac –

Într-o quasi amăgire...

De-ar fi să o iei de la-nceput,

În aceeași manieră ai călca în lături;

În același fel cum ai lăsat-o atâta timp

Să fie așa cum e, stându-ți alături.

Ai fost mic și plin de speranță –

În ceea ce privește viața, iubirea, timpul,

Nu ți-a spus nimeni cât de fragilă e inima

Și cât de ușor poți ajunge să te trezești într-o zi

Mai mult decât singur.

Singur și pierdut într-o lume amară

Singur și trist, la un pahar de vin într-o seară,

Cu inima secătuită, de-atâtea lacrimi stoarsă,

De nici timpul, nici clipa, nici Soarele

Nu o vor putea face să tresară...

SCENA a II-a:

EL, SUFLETUL (înțelept):

Să spui „de-ar fi” e atât de simplu,

Și de n-ar fi e atât de dureros,

Încât mai bine ți-ai goli mintea de gânduri,

Și de acel EU al tău mult prea nervos…

Crezi că ești prea evoluat pentru o lume banală,

Așa cum îți convine să o privești,

Și-o lume atât de perfectă alteori,

Încât îți vine s-o iubești.

Ochii tăi refuză să vadă

Frumusețea fiecărei clipe ce se-ndreaptă spre trecut;

Mintea ta nu vrea să creadă

Că o poți lua oricând de la-nceput.

De-ar fi totul după al nostru plac,

Viața ar fi mult prea ușoară,

Mult prea banală pentru un spirit evoluat,

De n-ar mai fi și câte-o piatră de moară

Aruncată într-o doară,

Pe al tău drum clasic de urmat.

Mintea umană este foarte importantă și nu am intenția de a-i diminua rolul major pe care îl are în viața noastră.

Cu toate acestea, sunt unele aspecte care nu pot fi tratate „la rece”, nu pot fi „rumegate”. Este vorba despre sentimentele și despre stările pe care le avem ca urmare a val-vârtejului de emoții pe care suntem capabili să-l simțim.

Aici intră în scenă sufletul, căruia trebuie să-i acordăm mai mult credit decât minții (în aceste situații). Joacă un rol pe care doar el îl poate interpreta: special și nu poate fi cedat în tot sau în parte.

De ce susțin asta? Pentru că sufletul simte și știe răspunsul fără a analiza, interpreta și a întoarce ceva pe toate părțile. Mintea poate analiza, interpreta și întoarce ceva pe toate părțile, însă nu garantez că simte sau că va ști răspunsul în căutarea căruia suntem.