Fericirea este mâna unui înger – o binecuvantată mână
întinsă spre tine! Cuprinde-o și lasă-te condus spre dimensiuni aparent de neatins...
Este el,
acel înger salvator care te-a vegheat chiar și atunci când tu, afundat în
ignoranță și limitat în lumea materială, nu-l vedeai și nu-l simțeai alături,
refuzându-i prezența.
Cu toate acestea,
răbdator, nu te-a părăsit și nu te-a judecat. Doar s-a rugat pentru tine.
Noapte de noapte
îți șoptea vorbe liniștitoare, te alinta și îți săruta fruntea astfel încât
somnul să-ți fie mai dulce și mai profund... Înțelept, înțelegator și plin de
iubire, ți-a așteptat trezirea.
În momentele de
cumpănă, omul este cel care îl cheamă și îl imploră să-i fie alături – atunci
când ar vrea să ofere iubire și, aparent, nu mai are cui. Atunci când a crezut
în tot, în toate, în lumea sa perfectă – acea lume clădită în timp și cu răbdare.
Însă, într-o bună
zi, acea lume se prăbușește, cu tot cu perfecțiunea ei – o dulce fantasmă după
care omul aleargă și în care credea, în lumea sa de om nebun...
Lumea pe care o crezi perfectă este cel mai fragil adevăr
închipuit. Doar mintea poate fi creatoarea unei asemenea lumi, și tot mintea este
cea care, oricând, o poate distruge.
Abia atunci
realizezi că, în fond, nu ai nimic fizic. Nu ai avut nimic. Și nici nu ai nimic
de pierdut. Este mai mult decât evident că nu poți rămâne agățat, la infinit,
de materie.
Ești singur, ca om,
și cu Dumnezeu alături, ca spirit.
Acela este momentul
în care putem vedea mâna salvatoare a îngerului nostru, care este întinsă,
plină de iubire, spre noi, fiind invitați să ne lăsăm conduși de ea spre
dimensiuni aparent de neatins și care devin accesibile atunci când ne „dezbrăcăm”
de ignoranță, renunțăm la lupta pentru perfecțiunea materială și devenim
capabili să apreciem adevăratele valori, începând cu propria esență…
Cele patru lumanari
RăspundețiȘtergere``Oricate ai suferi intr-o viata de om pamanteasca, este bine ca sufletul sa ramana in pace, credinta, dragoste si speranta. Consideram ca acestea sunt cele mai mari bogatii ale unui om.
Iata povestioara: ,,Patru lumanari ardeau palpaind. Era liniste, atata liniste, incat puteai auzi soaptele sfaraite ale lumanarelelor. Prima lumanare ofta: ,,Numele meu e PACE. Lumina mea lumineaza in intuneric, dar ce folos, oamenii nu ma vor…” Si luminita ei deveni tot mai mica, pana ce se stinse cu totul. A doua lumanare tresari palpaind si sopti sfaraind: ,,Eu ma numesc CREDINTA, dar se pare ca sunt in plus. Oamenii nu vor sa auda de DUMNEZEU. Nu mai are nici un sens sa ma consum arzand…” O adiere strabatu incaperea si lumanarea se stinse. Cu o voce abia soptita incepu sa vorbeasca si cea de-a treia lumanare: ,,DRAGOSTE mi-e numele si simt cum mi se sfarsesc puterile. Oamenii ma imping de-o parte si n-au ochi pentru cei care ar trebui sa-i iubeasca…” Cu o ultima palpaire, se stinse si lumina DRAGOSTEI.
Un baietel intra atunci in incapere. Se uita la lumanarile stinse si rosti printre lacrimi: ,,Bine, dar lumanarile ar trebui sa arda!” Atunci se auzi soapta celei de a patra lumanari: ,,Nu te teme, copilas! Cata vreme ma vezi pe mine palpaind,mai putem reaprinde celelalte lumanari. Numele meu este SPERANTA!” Baietelul prinse curaj, lua in maini SPERANTA si reaprinse de la flacara ei PACEA, CREDINTA si DRAGOSTEA. Cele patru lumanari isi raspandeau din nou lumina.``
Mulțumesc! Voi avea grijă să-mi păstrez și să-mi păzesc bogățiile, în așa fel încât cele 4 lumânări să ardă la nesfârșit împreună...
Ștergere