DEALUL PE CARE ÎL STRĂBAŢI

Atunci când noaptea se aşterne peste dealuri, gândurile-ţi cutreieră la întâmplare, printre stele.

Cugeţi asupra vieţii tale, asupra întâmplărilor, urcuşurilor şi căderilor. 

Constaţi, zâmbind, că experienţa ta se aseamănă cu dealul asupra căruia ai poposit cu privirea: ai început să străbaţi această viaţă, mic fiind într-ale lumii, de la poalele dealului. Erai crud, inocent, fără aduceri aminte din trecut. 

Care trecut? Există, oare, un trecut? Există, oare, un viitor? Ce este timpul? Există timp în marea dimensiune?  

Aveai în faţă o ţintă. Acolo trebuia să ajungi: sus.

Cu paşi mărunţi, uşor timid, însă cu inima deschisă şi plină de iubire, ai început traseul, ai început să urci. 

Pe cărarea vieţii, multe ai mai întâlnit: alţii asemeni ţie, alţii cu mult diferiţi de tine şi mulţi alţii pe care nu i-ai înţeles sau care nu au vrut să te înţeleagă. Ideea este, însă, că toţi mergeaţi spre aceaşi destinaţie, indiferent de numărul de paşi, indiferent de viteza de urcare. Era vorba despre el - vârful dealului - pe care îl priveaţi toţi precum o stea călăuzitoare.

Privindu-l, te conectai unui fel de ghidaj - ştiai UNDE. Depindea doar de tine CUM.

După un timp, iată-te acolo. În culmea fericirii, te-ai lăsat în genunchi şi ai sărutat pământul. Când buzele au atins ţărâna, plămânii ţi-au fost inundaţi de mirosul ierbii proaspete, de aer curat şi de fericire. Ai simţit că ai acumulat atâta iubire în tine, încât inima mai-mai că ar fi pe cale să îţi plesnească. Dar nu, ea este tot acolo şi este deosebit de încăpătoare - n-ai idee cât.

Ei, şi acum? Ce-ar fi de făcut? 

Eşti uşor dezorientat... Încotro acum? 

Ţinta pe care ai avut-o în minte şi care dădea un sens vieţii tale îţi este acum sub tălpi. Ce înseamnă asta? Că poţi să rămâi în vârf la infinit?

Dintr-o dată, pe lângă tine trece un ins, unul care are chip de înţelept. În ochii lui nu se citeşte nedumerirea, precum în ai tăi. Pare-se că omul ştie ce are de făcut. 

Cu siguranţă, merge spre o altă ţintă...

Trecând pe lângă tine, te priveşte mai adânc de irişi şi îţi dă bineţe, printr-o uşoară aplecare a capului, apoi merge agale mai departe, fredonând un cântec. 

Pentru câteva clipe, îl urmăreşti cum începe să coboare dealul.

Eşti şocat. Asta a fost tot? 

Cuprins de o tristeţe atât de mare, picioarele ţi se înmoaie şi îţi pleci din nou capul spre pământ, atingându-l cu fruntea, simţind din nou mireasma ei, a Terrei.

Începi să plângi şi să ceri ajutor, vrei să te îndrume cineva, să-ţi spună adevărul, să te liniştească...

Dintr-o dată, inima îţi este învăluită de o pace de nedescris. Te asculţi, căci în tine este adevărul pe care îl cauţi. De ce atâta disperare? Nimic nu se termină, totul se continuă, se regenerează... Dispare dintr-un loc, apare într-altul. Fiecare suflare îşi are menirea sa într-un anumit spaţiu, pe o perioadă determinată, iar când misiunea sa se încheie, îşi începe activitatea într-o altă parte, acolo unde este nevoie de ea, sau acolo de unde poate acumula cât mai multă experienţă.

Te ridici, inspiri din nou adânc, apoi expiri. Este timpul. Paşii te îndreaptă spre partea cealaltă a dealului. Acum ştii ce ai de făcut. Vei proceda precum înţeleptul de dinainte.

Cu paşi lenţi şi siguri păşeşti pe cărarea bătătorită de alţii şi începi să cobori dealul. Inima îţi este împăcată, iar mintea perfect relaxată. 

În drumul tău, acum la vale, întâlneşti alţi oameni, care trec pe lângă tine cu zâmbetul larg pe buze şi plini de încredere şi speranţă, în urcarea dealului. Ţinta lor e vârful lui. Le zâmbeşti (pentru că aşa ai fost şi tu până acum câteva clipe) şi începi să le împarţi din iubirea ta, simţind că a venit timpul să o împărtăşeşti cu cei care au nevoie de ea. În acest fel vei fi purtat mereu în inimile lor, sub formă de pulberi de lumină...

Mai e puţin şi ajungi la poale. Te bucuri de fiecare ciripit al păsărelelor care te însoţesc în această experienţă, ziua priveşti Soarele cel măiastru de pe cer, iar seara te pierzi în Luna cea enigmatică când e luată la dans de atâtea stele... 

Vei ajunge jos în curând. Şi ce?

Ştii că vei avea un alt deal de escaladat. Oare va fi mai anevoios sau mai uşor decât acesta? Câţi oameni vei întâlni, oare, şi cu ce fel de suflete?

Ei, dar n-are sens să te gândeşti la asta de pe acum. 

Te bucuri doar că Universul nu se termină. Şi că nu e singurul. Mai sunt atâtea dealuri...