CINE EȘTI

De ar fi să-mbrac enigma,

I-aș țese o rochie diafană, gri;
Și i-aș decora pieptul cu flori din dantelă,
Precum ochii aceia, azurii;
Și aș îndemna-o să calce desculță
Pe covorul toamnei aurii,
Să simtă pacea pământului,
Într-un amurg liliachiu.
 

Iar ea, enigma, silențioasă în purtare,
Tace doar și oftează, din când în când,
Îngenuncheată de magia revederii
Cu râul ce-i cântă dulce în surdină,
În serile cu gânduri magice și neîngrădite,
Pe care le cunosc doar florile de câmp.
 

O rață se ridică-n zbor deasupra apei,
Ducându-și pe aripi visele și dorurile toate;
Iar eu, desculță, într-o rochie gri,
Cu flori din dantelă, azurii,
Te inspir, cu toată voința mea, toamnă -
și nu mă mai întreb cine sunt;
Îmi încredințez doar trăirile
în uniunea celor trei degete
De la mâna dreaptă.

Poezie publicată în Revista CADRAN, Jurnal mureșean, nr. 11/2023

Sursa foto: prietena mea, Ioana Hintea. O frântură din Italia, văzută prin ochii ei - să-mi mai aline din dorul de ea.