Atunci când mintea-ți plutește în derivă,
Adună-te și întoarce-te spre tine,
Mai departe de gândire și
Ascultă-ți îndemnul ce se zbate-n lanțuri,
Apoi respiră adânc...
Respiră!
Acceptă inimaginabilul;
Poate că noi toți, ne perpetuăm la infinit,
Fiind supuși unei evoluții incomensurabile,
Deși aici, între pereții văzutului,
Părem a fi de-un timp,
Măsurat în respirații.
Dacă totuși mai crezi în acei pereți
Ce te izbesc pentru că-i vezi,
Ridică-te până când zidurile se vor perfora
Și între timp, respiră adânc...
Respiră!
Cândva, ne vom dilata suficient
Încât să-i trecem, ieșind din aparent.
Adună-te și întoarce-te spre tine,
Mai departe de gândire și
Ascultă-ți îndemnul ce se zbate-n lanțuri,
Apoi respiră adânc...
Respiră!
Acceptă inimaginabilul;
Poate că noi toți, ne perpetuăm la infinit,
Fiind supuși unei evoluții incomensurabile,
Deși aici, între pereții văzutului,
Părem a fi de-un timp,
Măsurat în respirații.
Dacă totuși mai crezi în acei pereți
Ce te izbesc pentru că-i vezi,
Ridică-te până când zidurile se vor perfora
Și între timp, respiră adânc...
Respiră!
Cândva, ne vom dilata suficient
Încât să-i trecem, ieșind din aparent.
Poezie publicată în Revista CADRAN, Jurnal mureșean, nr. 7/2024
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu