SINERGIE

 

Întunericul nu acoperă lumina,

Iar lumina nu îndepărtează bezna,
Așa cum vălul de mătase
nu ascunde iubirea
Și nici voința iubirii nu e
De a sfâșia draperiile negre, pline de colb,
Din confortul unui orb.
 
Dimineața privesc cu gingășie
Spre trupul ce poartă urma
Unei alte nopți de zvârcolire,
Iar când noaptea mi se așează-n brațe
Aș pune rămășag că va fi altfel,
De această dată, cum îmi promite,
Mângâindu-mă cu drag.
 
În suflet sparg clondir după clondir,
Ca mai apoi bucățile să le adun,
Una câte una, ca într-un delir,
Și printr-un ciob oarecare,
Să te zăresc, la întâmplare.
 
Poate că văd înaintea ta,
Peste brațele împotmolite în mocirle,
Că sufletul îți e însetat de apă vie
Și înfometat de deslușire.
 
Fii tu deasupra oricărui păpușar
Ce-ți conduce visul,
din taină și fără a pricepe,
Că sforile sunt mai fragile decât par
Și că se vor rupe când te vei sătura
Să sorbi cu lingurița același lichior amar.
 
În ceea ce mintea tinde să ascundă
Lumina tot își face loc să pătrundă,
Pentru a conviețui cu întunericul,
pentru o vreme,
Până când tu, cel ce ești cu adevărat,
Vei putea discerne.
 
Și atunci, prin filmul vieții,
Derulând amintire după amintire,
Va fi cât se poate de clară
A noastră sinergie.

Poezie publicată în Revista Cadran, Jurnal mureșean, nr. 11/2024

Sursa foto: https://www.freepik.com/premium-ai-image/black-white-image-broken-glass-with-word-broken-it_46796877.htm