Pătrunde-n taina mea,
Prin taina lumii,
Redându-mi încrederea,
Rătăcită-n mugurii iernii,
Ce-au înțepenit viața
Din aleea cu stejari.
Ce spectacol era totul,
Mai înainte de a crește,
Când, prin covorul frunzelor uscate
Picioarele îmi alergau,
Iar foșnetul creat
Abia acoperea emoția inimii mele,
Ca un bubuit de tobe.
Azi, cu buzele mușcate de vânt,
Cu mersul aproape absent
Și cu ochii împăienjeniți de somn,
Retrăiesc, simțind sub tălpi,
Pământul fremătând.
Fantoma unui suflet ros de veșnicie,
Care s-a lepădat de veșmintele grele,
Plutește deasupra frunzelor înghețate,
Încă sângerii,
Absorbit de nemurire.
În dreapta sa, la prima răscruce,
Sub fereastra aceea bătută-n cuie,
Cresc flori galbene, scrijelite-n zid,
Sub bolta copacilor de lună sprijiniți.
Prin taina lumii,
Redându-mi încrederea,
Rătăcită-n mugurii iernii,
Ce-au înțepenit viața
Din aleea cu stejari.
Mai înainte de a crește,
Când, prin covorul frunzelor uscate
Picioarele îmi alergau,
Iar foșnetul creat
Abia acoperea emoția inimii mele,
Ca un bubuit de tobe.
Cu mersul aproape absent
Și cu ochii împăienjeniți de somn,
Retrăiesc, simțind sub tălpi,
Pământul fremătând.
Care s-a lepădat de veșmintele grele,
Plutește deasupra frunzelor înghețate,
Încă sângerii,
Absorbit de nemurire.
Sub fereastra aceea bătută-n cuie,
Cresc flori galbene, scrijelite-n zid,
Sub bolta copacilor de lună sprijiniți.
Poezie publicată în Revista CADRAN, Jurnal mureșean, nr. 12/2024
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu