Segmentele vieții
sunt ca un drum-labirint,
Cu multe porți ferecate;
un mănunchi de chei
îmi zornăie în buznare,
Făcându-le grele, să atârne
Ca bolovanii, spre picioare.
De-mi aduc această secvență
un mănunchi de chei
îmi zornăie în buznare,
Făcându-le grele, să atârne
Ca bolovanii, spre picioare.
mai aproape, în prezent,
simt cheile arzătoare,
Să-mi deschidă atâtea căi;
Câte povești am putea scrie
Eu, ori un alt scriitor,
Pentru a scoate din suflet
Metafora acestui labirint
În care mă-mpiedic,
Buimăcită,
De propriul algoritm.
Ce paradox
Și ce mă sâcâie...
Apoi, când furia-mi trece,
Mă amuz,
Cugetând la rece,
La episoadele acestui film,
Numit viață, ori destin...
Îmi arunc pantofii din picioare
cât-colo -
Să-mi deschidă atâtea căi;
Câte povești am putea scrie
Eu, ori un alt scriitor,
Pentru a scoate din suflet
Metafora acestui labirint
În care mă-mpiedic,
Buimăcită,
De propriul algoritm.
Și ce mă sâcâie...
Apoi, când furia-mi trece,
Mă amuz,
Cugetând la rece,
La episoadele acestui film,
Numit viață, ori destin...
cât-colo -
desculță și sfioasă să pășesc
spre hologramele servite -
Curioasă de impactul lor
Asupra unui viitor
ce depinde de timpul acum
din care aș vrea doar o parte
spre hologramele servite -
Curioasă de impactul lor
Asupra unui viitor
ce depinde de timpul acum
din care aș vrea doar o parte
și o parte să o agăț în cui.
Sunt multe variante
În spatele porților ferecate,
Ale căror chei îmi zornăie vesele
În cele două buzunare.
În spatele porților ferecate,
Ale căror chei îmi zornăie vesele
În cele două buzunare.
Ce să fac cu ele, oare?
Sursa foto: https://pixabay.com/photos/padlock-door-lock-key-hole-macro-172770/

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu