DOUĂ BUZUNARE

 

Segmentele vieții

sunt ca un drum-labirint,

Cu multe porți ferecate;
un mănunchi de chei
îmi zornăie în buznare,
Făcându-le grele, să atârne
Ca bolovanii, spre picioare.
 
De-mi aduc această secvență

mai aproape, în prezent,

simt cheile arzătoare,
Să-mi deschidă atâtea căi;
Câte povești am putea scrie
Eu, ori un alt scriitor,
Pentru a scoate din suflet
Metafora acestui labirint
În care mă-mpiedic,
Buimăcită,
De propriul algoritm.
 
Ce paradox
Și ce mă sâcâie...
Apoi, când furia-mi trece,
Mă amuz,
Cugetând la rece,
La episoadele acestui film,
Numit viață, ori destin...
 
Îmi arunc pantofii din picioare
cât-colo -

desculță și sfioasă să pășesc
spre hologramele servite -
Curioasă de impactul lor
Asupra unui viitor 
ce depinde de timpul acum
din care aș vrea doar o parte

și o parte să o agăț în cui.
 
Sunt multe variante
În spatele porților ferecate,
Ale căror chei îmi zornăie vesele
În cele două buzunare.

Ce să fac cu ele, oare?

Sursa foto: https://pixabay.com/photos/padlock-door-lock-key-hole-macro-172770/