vineri, 27 decembrie 2024

ARIPI DE PLUMB

Tot ceea ce nu e
Devine plumb,
Ce-mi apasă suflul,
Transformându-mă mereu -
Și asta e bine,
 
Căci toate zac în mine,
Mocnind parcă la nesfârșit,
Ca un tăciune,
Ce ia foc în abis,
Și se stinge-n nemurire.
 
Dar tu porți teamă
În palmele tale,
Iar a mea absență
Devine-n gânduri prezență.
 
Eu sunt aici,
Pe partea senină,
Trăind în iubire;
Tu ești acolo,
În a lumii scânteie,
Ce iubirii se-nchină,
Fără să o simtă.
 
Printr-un strigăt mut,
Din bezna unui luminiș,
În a timplor muguri,
Geme surd,
Spre înaltul răsărit,
Femeia cu aripi de plumb.
 
Ar fi putut zbura,
De n-ar fi ales să cadă
În lumea ta.

Poezie publicată în Revista CADRAN, Jurnal mureșean, nr. 12/2024




duminică, 22 decembrie 2024

CÂNTECUL PRIVIGHETORII

 


Ploaia mătură tot,
Străzile și sufletele oamenilor;
Aleile pustiite de noi,
Se îmbogățesc cu frunzele căzute
Pe pământul rece,
Trecut prin torentul ce n-a întrebat
Ochii cui să nu-i înece
Cu lacrimi, de patimi.
 
În această goliciune,
Cu glasul său catifelat,
Cutremură liniștea nopții,
Zguduindu-mi puternic inima -
Poate fără să o vrea -
Cu a sa inocență.
 
Somnul, de mult alungat,
Se-ntoarce spre mine, încet,
Pe ale sale triluri,
Ce m-ajung prin fereastra deschisă,
Slăbindu-mi starea de veghe
Și tumultul de gânduri,
Ducându-mă acasă,
Prin ale ei cânturi înălțătoare,
Demne de o privighetoare...

Poezie publicată în Revista Cadran, Jurnal mureșean, nr. 11/2024





miercuri, 18 decembrie 2024

SINERGIE

 


Întunericul nu acoperă lumina,
Iar lumina nu îndepărtează bezna,
Așa cum vălul de mătase
nu ascunde iubirea
Și nici voința iubirii nu e
De a sfâșia draperiile negre, pline de colb,
Din confortul unui orb.
 
Dimineața privesc cu gingășie
Spre trupul ce poartă urma
Unei alte nopți de zvârcolire,
Iar când noaptea mi se așează-n brațe
Aș pune rămășag că va fi altfel,
De această dată, cum îmi promite,
Mângâindu-mă cu drag.
 
În suflet sparg clondir după clondir,
Ca mai apoi bucățile să le adun,
Una câte una, ca într-un delir,
Și printr-un ciob oarecare,
Să te zăresc, la întâmplare.
 
Poate că văd înaintea ta,
Peste brațele împotmolite în mocirle,
Că sufletul îți e însetat de apă vie
Și înfometat de deslușire.
 
Fii tu deasupra oricărui păpușar
Ce-ți conduce visul,
din taină și fără a pricepe,
Că sforile sunt mai fragile decât par
Și că se vor rupe când te vei sătura
Să sorbi cu lingurița același lichior amar.
 
În ceea ce mintea tinde să ascundă
Lumina tot își face loc să pătrundă,
Pentru a conviețui cu întunericul,
pentru o vreme,
Până când tu, cel ce ești cu adevărat,
Vei putea discerne.
 
Și atunci, prin filmul vieții,
Derulând amintire după amintire,
Va fi cât se poate de clară
A noastră sinergie.

Poezie publicată în Revista Cadran, Jurnal mureșean, nr. 11/2024





sâmbătă, 14 decembrie 2024

POEM

 


O clipă cât un poem
Ar fi de ajuns, cât să te chem,
Printr-un firav gând,
Să fii parte din al meu cânt,
 
Cântat printr-o șoaptă
Fină, ca un lanț subțire,
Ce strălucește la gâtul meu
Numai în bătaia lunii...
 
Ce ar fi fost, de' în acea clipă
Zorii zile nu s-ar fi grăbit
S-ajungă noaptea din urmă,
Pentru a o goni –
Trezindu-mă, astfel, din visul
În care ne țineam de mână?
....................................

Va mai fi o altă clipă
În care să te chem,
Iar neauzul tău să dea naștere
unui alt poem.

Poezie publicată în Revista Cadran, Jurnal mureșean, nr. 11/2024



marți, 10 decembrie 2024

OBSESIA



Copacii falnici și tăcuți
Și-au înfipt ancora în sufletul toamnei,
Aspirând, pesemne, la nemurire –
Îndreptându-și crengile spre același necunoscut,
Umbrit acum de strălucire.
 
E noaptea unei blânde vremi,
În care cuvintele-mi străjuiesc simțirile
De apartenența unui tărâm nepalpabil,
precum o flacără ce arde
În carne vie...
 
De multe ori nu te pricep
Și atunci privirea mi-o îndrept
Spre arborii tăcuți – tăcând și eu,
Respirând profund, atunci când
Teama de necunoscut,
Ca un crunt opium,
Îmi anesteziază rațiunea.
 
S-a așezat toamna,
Peste întinderile noastre –
Ce ne despart prin suflul rece al nopții
Și căldura arzătoare a după amiezii;
Cine să o înțeleagă,
Capricioasă, așa cum e,
Sfidând, cu frumusețea ei,
Toate contrariile noastre?
 
Când mulți își dorm propria viață,
M-alin cu gândul că și tu, la fel ca mine,
Ești un prădător de neoprit,
Înfometat mereu de iubire –
Văd asta, în a ta privire.
 
Ne adâncim în mirajul clipelor,
Când ne spunem că totul ar fi în van,
Egourile noastre vorbesc degeaba,
Cuibărindu-se comod într-o iluzie -
Fata morgana...

Sursa foto: https://misshypnose.wordpress.com/2013/05/27/oare-fluturii-simt-oameni-in-stomac-atunci-cand-se-indragostesc/ 

Poezie publicată în Revista Cadran, Jurnal mureșean, nr. 11/2024