DACĂ SUFLETUL MEU

 

Dacă sufletul meu
Ar fi în formă de patrulater,
Atunci dintr-un colț al său
s-ar auzi un suav ecou
ce-mbracă haină de cântec,
ca o damă elegantă,
în sacou, pantofi cu toc
și dres cu plasă.
 
Acordurile de chitară
Plutesc deasupra petalelor
Unei flori de trandafir,
Răscolind dulceața unor clipe
Din amintiri îndepărtate,
Amorțindu-mi degetele și
Umplându-mi mintea cu șoapte.
 
În sufletul patrulater
Ecoul e ca o vorbă parșivă
Lăsată aievea în deșertul aerului
Să lovească-n fiecare colț
Și ca o făptură răzvrătită
Se-ntoarce să răscolească
În multiple feluri,
Inima nepregătită.
 
Iar inima nepregătită
Determină făptura umană
Să-și țină unghiile înfipte-n margini
Și să dea din picioare,
Într-o viață caducă
Dulce și amară.

Poezie publicată în Revista CADRAN, Jurnal mureșean, nr. 5/2026

Sursa foto: https://pixabay.com/ro/photos/prim%C4%83var%C4%83-u%C5%9For-pan%C4%83-de-pas%C4%83re-4069804/

REVELAȚIE

 

Într-o liniște cosmică
am avut o revelație
mai scurtă ca o clipă,
în care m-am micșorat
și apoi din mică
am devenit lumină
din care priveam
spre pretutindeni,
simțind prea firesc
cerul, ce se dizolvă-n apă,
iar apa, scurgându-se-n aer,
devenind eter,
pe care îl absorb
când îmi mângâie ochii
prin razele lunii,
redându-mă nopții
cu el, galopându-mi prin corp,
expirat în salteaua
ce nu-mi mai e pat,
ci un loc aparte,
ce-mi ține plămânii dilatați.
 
Iată cum cerul
îmi circulă prin vene
și îl port în sânge,
cu cerbicie,
ținându-mi viața-n trup,
pe acest pământ,
cât va fi să fie.

Poezie publicată în Revista CADRAN, Jurnal mureșean, nr. 5/2026

Sursa foto: https://pixabay.com/ro/photos/papadie-spor-iarba-natur%C4%83-5104436/

ÎN SURDINĂ

 

Cam așa ne trece viața –
Noi, pășind regular,
Respectând un ritm,
În care fericirea e o urare
Ușor abstractă,
Ca un zgomot de fundal.
 
La fel stă treaba și cu iubirea:
Tânjim la ea, o idolatrizăm,
O scriem prea ușor,
Apoi prin vorbe o spurcăm,
Dându-i pasiunii haine prea mari,
Neajustate de un croitor.
 
Iubirea cere drept tribut
Adevărul ființei care ești:
Să fii onest, să fii curat
Atunci când o împărtășești;
 
Iar de o simți în suflet,
Nerevendicată,
Jertfă pentru ea îți va fi
Truda în singurătate,
Pentru a contempla adânc
La ale lumii concepte
Și de a-ți întoarce pielea
Pe ambele ei fețe.
 
Chiar și în cel mai crunt dezechilibru,
Viața își va găsi un ritm aparte;
Pentru că te așează-n ea
Și de nu te reechilibrezi chiar tu,
Bucățică cu bucățică,
Vorbele dulci și suave
Vor fi doar zgomote-n surdină,
Nerecunoscute de inimă.
 
Și atunci da,
Se justifică, pesemne,
Când unii spun că doar atât s-a putut;
Lumea e o creație care cere,
Te vrea complet, te vrea mult,
Te cere de tribut.
 
Adesea, ce simt e antiteză,
Forțându-mă să stau
Mai mult în anamneză.

Poezie publicată în Revista CADRAN, Jurnal mureșean, nr. 5/2026

Prea bine (mi) se potrivește piesa asta ...