PIPIRIGUL

 

Lui Dominic

Sub tivul rozaliul al cerului,
Soarele dansează în răsărit,
Îmbrățișând cu toată blândețea
Florile roșcate ale unui pâlc de pipirig.
 
Lunca umedă se trezește
Sub lumina caldă a bătrânului soare;
Iar în iarba verde, moale,
Se zăresc piciorușe sprintene
de viețuitoare.
 
În pâlcul verde amintit,
Lăcarul mic de pipirig
Se lasă răsfățat de natura iubitoare
Susținând vesel și nestingherit
Un recital peste ape.

Poezie publicată în Revista CADRAN, Jurnal mureșean, nr. 1/2025

SUNT AICI

Alerg, pierdută, într-o nebuloasă
Atât de adâncă, cu pereții înalți
Și grei, de piatră;
Un loc atât de rece,
de-mi îngheață sângele
Blocat în vene.

Cine ești tu? Unde sunt eu?
Ecouri din pereții de piatră
Se-ntorc fără milă,
luându-mi la trânte mintea răzvratită,
Silită să înoate în ape nemărginite.

Eu sunt tu
Și sunt aici, în tine!
Răsună o voce tandră,
Prin pereții de piatră,
Pereți ce încep să fie absorbiți
De cânturile înălțătoare
Ale unui om cu o chitară.

Mai spune-mi o dată...
Rostesc, fără să m-aud
Și fără să-mi mișc buzele
Prea amorțite în tot ceea ce înseamnă 

netimp.

Sunt aici, îmi spune vibrant
Și corpul mi se dezgheață,
Sângele își reia cursul, prin vene
Iar inima mă readuce la viață -
Sunt aici, pe drumul ales.

Aceasta este o continuare a poeziei

Drumul ales: https://andreeacioloboc.blogspot.com/2023/11/drumul-ales.html?m=1

Sursa foto: https://www.pexels.com/search/playing%20guitar/

DEASUPRA NOASTRĂ

 

Între cer și pământ,
Deasupra noastră,
E acel tărâm
Unde nu există angoasă.
 
Dacă am întinde brațele
Și am închide ochii,
Poate că am atinge
această lume ce nu se arată.
 
Între iarba grasă
Și luna rece,
Alunecă mângâierile
Ce-n căutare de pricepere
Vor să plece.
 
Și de nu găsesc pricepere,
Mângâierile cresc,
Dând peste iubirea
Ce din inimi a pornit
Să aline dorul
Necontenit.
 
Pământul pe care calc
Îmi spune această poveste,
Dusă, mai departe, în lume,
Prin aerul cu parfum de sare.

Poezie publicată în Revista CADRAN, Jurnal mureșean, nr. 1/2025

Sursa foto: https://br.freepik.com/fotos-premium/mulher-feliz-pular-e-por-do-sol-silueta_2092334.htm#from_element=detail_alsolike

TRECUȚI DE A TREIA TINEREȚE

 

Timpul a încremenit.
Într-un decor format
Din asfaltul spart și ruinele serilor
în care se cântau romanțe,
 
Cu inimile pline de speranțe,
Trei inși, trecuți de a treia tinerețe,
Fredonează refrene
Din cântece perene.
 
Ancorată în betoane,
Îmi imaginez pământul moale,
Din care crește o cultură de lavandă
Pe verticală, ca o spirală,
Pe care să urc.
 
De acolo, de sus,
Luminile caselor
Se văd precum licuricii;
Se văd și regretele ce rătăcesc
prin fiecare dintre ele;
 
Deasupra acoperișurilor
răsună refrenele
Din vocile nealterate
Ale celor trecuți de a treia tinerețe,
Pe care îi privesc cu blândețe.
 
În inimile lor,
Amintirile sunt atât de vii,
Ducându-mă și pe mine
Direct în apogeul serilor
în care se cântau romanțe.

Poezie publicată în Revista CADRAN, Jurnal mureșean, nr. 1/2025

Sursa foto: https://www.artline.ro/moda-anilor-interbelici-in-vechiul-bucuresti-29764-1-n.html  

MOMENT DE REFLECȚIE. BALSAM PENTRU BUZELE CRĂPATE

Cerul scapără în asfințit. Sunt o binecuvântare aceste momente în care sunt aici, pentru mine și în care îmi răsfăț simțurile cu toate frumusețile naturii.
Tu îmi oferi toate aceste clipe, care mă reîntregesc, ori de câte ori e nevoie. Astfel, devin întreagă, pentru a fi aptă să continui drumul nostru.
Soarele coboară tot mai mult, până când devine doar o linie fină, aprinsă, în orizont.
O mică adiere de vânt îmi trece prin păr și peste buzele crăpate. Fiori îmi străbat corpul și e o senzație plăcută, să simt că sunt parte din acest moment, prielnic să reflectez. În acest mod, aduc în prezent ceea ce am văzut, sau ceea ce am simțit; îmi aduc aminte de ochii oamenilor, de ceea ce mi-au transmis; las să curgă din mine informațiile pe care le-am acumulat și așa, toate acestea, ajung să se reverse, împreună cu admirația mea, în pământul de sub picioare, în aerul și în cerul de deasupra și dincolo de ele.
Drept răspuns la chemarea mea, Universul mă învăluie cu toate parfumurile sale, care trec mai departe de simțul olfactiv, în profunzime, până în adevărul a ceea ce sunt.
Aparent, gândesc; dar în fapt, nu o fac. Mai degrabă îmi golesc mintea de gânduri, înțelegând, pur și simplu, mai mult decât am reușit atunci când mi-am dorit să o fac.
Mă inspir, asist, nu trag concluzii, dar primesc răspunsuri la întrebări nerostite. Zâmbesc mulțumită. Și mulțumesc.
Începe să picure. La început, stropii sunt mari și rari, apoi devin din ce în ce mai deși, până când totul – tot ceea ce am privit – devine o perdea opacă.
Am iubit mereu ploaia, chiar dacă ea are puterea să stingă stelele cerului, abia apărute. Ploaia îmi liniștește sufletul; uneori și el are nevoie să fie alinat, chiar dacă, adesea, el este cel brav, care îmi peticește haina de lut ponosită, făcând-o să strălucească.
Când simți ploaia, adu-ți aminte de cele de mai sus și întinde mâna prin perdeaua opacă; poate nu vei vedea prea multe, dar vei simți totul mult mai intens.
Plouă torențial. Nu ne vedem, dar ne simțim, îndreptându-ne chipurile spre cer și închizând ochii. Balsamul pentru buzele crăpate este sărutul, dat de ploaie. Este sărutul, în ploaie.

Articol publicat în Revista CADRAN, Jurnal mureșean, nr. 1/2025

Sursa foto:  https://pixabay.com/photos/pink-roses-rain-flowers-spring-5209130/