OBSESIA

Copacii falnici și tăcuți

Și-au înfipt ancora în sufletul toamnei,
Aspirând, pesemne, la nemurire –
Îndreptându-și crengile spre același necunoscut,
Umbrit acum de strălucire.
 
E noaptea unei blânde vremi,
În care cuvintele-mi străjuiesc simțirile
De apartenența unui tărâm nepalpabil,
precum o flacără ce arde
În carne vie...
 
De multe ori nu te pricep
Și atunci privirea mi-o îndrept
Spre arborii tăcuți – tăcând și eu,
Respirând profund, atunci când
Teama de necunoscut,
Ca un crunt opium,
Îmi anesteziază rațiunea.
 
S-a așezat toamna,
Peste întinderile noastre –
Ce ne despart prin suflul rece al nopții
Și căldura arzătoare a după amiezii;
Cine să o înțeleagă,
Capricioasă, așa cum e,
Sfidând, cu frumusețea ei,
Toate contrariile noastre?
 
Când mulți își dorm propria viață,
M-alin cu gândul că și tu, la fel ca mine,
Ești un prădător de neoprit,
Înfometat mereu de iubire –
Văd asta, în a ta privire.
 
Ne adâncim în mirajul clipelor,
Când ne spunem că totul ar fi în van,
Egourile noastre vorbesc degeaba,
Cuibărindu-se comod într-o iluzie -
Fata morgana...

Sursa foto: https://misshypnose.wordpress.com/2013/05/27/oare-fluturii-simt-oameni-in-stomac-atunci-cand-se-indragostesc/ 

Poezie publicată în Revista Cadran, Jurnal mureșean, nr. 11/2024