OPHELIA

 

Zbuciumul tăcerii –
Însoțitor de zbor,
Apasă peste vertebre
Și când doare și durerea,
Toate dor.
 
Țepii rozelor
mângâie buzele
Și alină gândurile
Ce macină enervant în trup
cu toate dorurile.
 
Ai fost o clipă
Într-un vers rătăcit –
O născocire, poate,
Într-o inimă nepricepută;
 
Ba chiar o clipă,
Într-un timp oarecare,
Într-o lume ce nu ne aparține,
aleasă la-ntâmplare,
 
O afurisită clipă,
Ce provoacă un dor
De toată măiestria,
Încorsetat până la nesuflare,
Nălucă Ophelia…

Poezie publicată în Revista CADRAN, Jurnal mureșean, nr. 3/2025