Dorind dulceața ei pe limbă,
Cu iz tropical,
Mi-a trezit pofta de acel dulce,
de nestăpânit,
Într-un aer sedentar.
Putem fi ușor stârniți,
De o formă aproape perfectă,
Cu un miez secătuit.
Zemoasă, cum îmi place mie,
Cu coaja subțire și aromată,
Ici-colo, cu pământ pătată –
După o mare toropeală, poate,
Ce-a săltat solul,
Ca în brațele ei să cadă.
Frișcă grasă, bătută în casă,
Cu zeama și pulpa din portocală,
Rezultă un desert aromat de soare,
Ce-mi poartă rimele,
Despre mine, despre ploaie…
Gândindu-ne la… portocale.
Poezie publicată în Revista CADRAN, Jurnal Mureșean, nr. 3/2025

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu