Plânge cerul
Și spală natura
De păcatele noastre,
Rostogolite prin vieți
Atât de deșarte.
Plânge cerul
Și lacrimile sale
Trec prin norii grei
Pentru a mângâia
Chipurile umane.
Și plouă cu ropote,
De parcă n-ar fi ploaie,
Ci dorința arzătoare a cerului
De a spăla păcatele noastre
Din atâtea vieți deșarte,
Rostogolite prin prafurile
Fiecărui anotimp...
Și plouă
Și plânge cerul
de atâtea ori...
Îi simt apăsarea
Prin stropii de pe chip.
O fi ploaia,
Or fi lacrimile mele –
Căci eu nu sunt cer
Și totuși plouă
Și din ochii mei.
De păcatele noastre,
Rostogolite prin vieți
Atât de deșarte.
Și lacrimile sale
Trec prin norii grei
Pentru a mângâia
Chipurile umane.
De parcă n-ar fi ploaie,
Ci dorința arzătoare a cerului
De a spăla păcatele noastre
Din atâtea vieți deșarte,
Rostogolite prin prafurile
Fiecărui anotimp...
Și plânge cerul
de atâtea ori...
Îi simt apăsarea
Prin stropii de pe chip.
O fi ploaia,
Or fi lacrimile mele –
Căci eu nu sunt cer
Și totuși plouă
Și din ochii mei.
Poezie publicată în Revista CADRAN, Jurnal Mureșean, nr. 4/2025
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu