AIURITĂ CUM SUNT

Scriindu-mi, scriindu-ți,

Mă împiedic des
De pietre și borduri
Și mă ciocnesc de oameni,
Uitându-mă la nori,
Întrebându-i: ce caut?

Nimic, doar să fiu
Una cu norii și poate chiar
Să plutesc ca ei,
Prin marea de oameni:
- un fel de cer,
Așezat invers,
Să m-audă mai bine din el
Când îi cânt tot felul
Și îi cer.

Citesc și vărs lacrimi,
Între filele cărților
Pe care mai apoi
le strâng la piept
Ca și cum lumea largă
Tot nu-mi ajunge.
Ce caut?

Nimic. Doar să respir adânc
Și să scriu profund,
Să mă împiedic de oameni,
De pietre și borduri,
Așa, aiurită cum sunt.

Nu mai caut...
Căci m-am găsit pe mine
Înaintea ta.