Zi de sâmbătă, o mică escapadă la Borsec.
Până să ajung acolo, priveam necontenit peisajul. E superbă Valea Mureșului... Gândurile mele zburau pe geam și apoi mi se întorceau în suflet sub formă de boomerang. Nu știu care parte e mai răscolitoare, când ies din suflet, sau când mi se întorc în el.
O plimbare printre pensiuni, restaurante și gelaterii mobile (sigur că am mâncat și o înghețată mare, cu ciocolată), în aerul mult mai curat de acolo - m-au relaxat, mi-au încărcat bateriile.
La întoarcere, străbătând Toplița, mă uitam pe geam, ca de obicei.
Într-o stație de autobuz, un bătrânel stătea pe o bancă. Pesemne aștepta autobuzul. Sau cine știe, ce așteptări mai avea.
Privea în gol. Avea părul alb, privirea pierdută și chiar dacă temperatura era peste 30 grade, el era cu pantaloni lungi, cămașă și o geacă.
Privirea aceea de ... aștept, dar nu știu ce mai aștept, când, de fapt, nu mai am așteptări - m-a întors pe dos.
M-a pufnit plânsul. Îmi e dor de mamaia.
Dar e bine când am sufletul plin de doruri. Trăiesc.

02.08.2025
Sursa foto: https://pixabay.com/photos/hand-people-woman-girl-stop-human-3366627/

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu