Odihna îmi e străină,
Când pe cer ea, luna plină,
Îi zâmbește mai dulce ca oricând
Sufletului meu plăpând.
În imaginea mea,
Adusă mai aproape de cer
Prin lumina ei,
Și-o parte în umbra pădurii,
Prinsă de rădăcina iubirii
cerului pentru pământ.
Din grădina-n care-mi stau tălpile,
Florile de rând au încremenit
când Regina Nopții
mi-a strâns umerii, în brațele sale,
preluând frâiele puterii
ce mi-a căzut la glezne,
odată cu furoul de mătase,
devenit flenduri și ațe.
Poezie publicată în Revista CADRAN, Jurnal Mureșean, nr. 7/2025
Apropiații știu că Michael Jackson a fost și rămâne favoritul sufletului meu. Aceasta este piesa pe care o ador. Și de mai bine de 15 ani, așa îmi sună telefonul :)

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu