ECOURI ÎNGHEȚATE

Iată, îți redau
O strofă din mine,
Ce-mi bântuie simțurile,
Privind acest ceva...
Mult prea șlefuit,
Pentru gusturile mele.
 
Aerul e tot mai sălbatic 
Și alerg desculță,
Într-o rochie din satin
Atât de fericită, 
În acest tărâm 
Magic și grotesc,
În același timp...
Îmi e bine oriunde, 
Căci sufletul meu învață 
Să-și găsească rostul,
să-și amintească.
Și totuși... 
 
Știam că așa va fi -
Nu mă pot opri din relatare,
Așa că voi continua 
Cu a doua întâmplare:
 
Libertatea s-a-mpotmolit
În frumusețea îngrădită 
A unei rame aurii;
Doar din curtoazie,
Mă joc cu pensula 
În tabloul cu portative
Și note muzicale
Prea atent pictate...
Simt că l-aș mâzgăli, 
Cu draga inimă,
Măcar pe alocuri;
Apoi l-aș întoarce invers 
Să-l privesc din alt unghi 
Să-mi dea un alt sens,
O nouă perspectivă,
Eliberându-l.
Descătușându-mă.
 
Ce-ai vrut tu, 
Cu imaginea asta?
Pentru ochii mei -
Cred că n-a fost sa fie
O înțelegere deplină
A tuturor vremurilor. 
Îmi apasă plămânii 
Atâta liniște...
O liniște deplină,
Ce ne-a înghețat ecourile.