„Agheee!”
„Da, pui?”
„Aghhheee!!!”
„Bine, guriță!”
Dominic
pune din nou mâna
pe calorifer (care este rece, bineînțeles).
„Agheee!!!”
„Da,
pui. Cum spui tu!”
Continui
să toc legumele. Dominic întinde mâna spre cuptorul aragazului.
„Agheee!!!”
„Nu arde, pui. Chiar
acum nu arde, nu avem nimic la copt încă!”
„Agheee niooo!!! (Arde,
no!)”
M-am
întors spre el și m-a pufnit râsul. Din gurița lui mică, de tip cireașă, au
ieșit primele două cuvinte legate și cred că numai din greșeală, deocamdată,
pentru că de atunci nu le-a mai repetat așa.
Și
totuși, ceea ce am auzit mi-a confirmat că bebe crește. Crește atât de repede
și este atât de frumos și de bun și de dulce, că mă topesc după el în fiecare
zi.
L-am
luat în brațe și i-am spus, printre pupicii generoși, că „Agheee, da, măi, bebe, agheee sufletul meu după tine, că te iubesc de
mor! Pricepi?” Iar el se bucura din plin de nebunia dintre noi…
Îl
ador și nu îmi este jenă să arăt asta. Îmi iubesc copilul cu atâta ardoare, cum
nu credeam că îmi va fi dat să simt așa ceva în viața asta și este o reală
binecuvântare!
În
pofida a ceea ce pare, el e chiar independent și îi place să facă multe chestii
singur, lucruri pe care alți copilași le experimentează ceva mai târzior; iar
eu îl las să facă ce îi place și îl veghez, deși mă prefac că sunt preocupată
de altceva în acel moment.
Ah,
că ne iubim inexplicabil și că îmi scrâșnesc dinții în gură de câtă iubire am
pentru el? Asta da. Și încă ce iubire este între noi! De-ar cunoaște toți
oamenii din lumea asta mare acest sentiment pur și vindecător, ce bine ne-ar
mai fi tuturor! Așa n-ar mai fi printre noi și dintr-aceia care doar fac umbră pământului…
Acești
doi ani, acordați de stat pentru creșterea copilului, sunt sfinți pentru mine.
Îmi doresc să valorific fiecare minuțel din ei și sunt atât de egoistă (și mă
simt bine așa) încât vreau să facem totul împreună, și să nu mă situez în afara
lor, nici măcar pentru câteva ore, pentru că am impresia că rămân fără cap pe
umeri în lipsa lui. Îmi este dor de el și atunci când doarme prea mult la
prânz, iar eu încep să mă învârt prin casă ca un titirez…
Da,
știu, o să înceapă în curând creșa, grădinița, apoi școala, bla bla. Așa e, dar
ne pregătim psihic cumva și pentru asta și știu că vom trece cu bine peste
micile separări fizice, din două mari motive: îi place în colectivitate, așa că, până după-masa, va fi antrenat în tot felul de activități (până când voi apărea ca
o tornadă în pragul ușii să îl strâng în brațe); și, oricum, ne avem unul pe altul în
suflet pentru a ne ține companie cât e ziua de lungă.
Și
mai știu și că am făcut bine ce am făcut până acum, și anume să îmi cresc
copilul după cum simt, și nu după gura lumii atotștiutoare, omnipotentă și
omniprezentă, atât de slabă auditiv pentru mine încât nici nu știu de ce o
amintesc pe aici…
Am
tot timpul din lume pentru el și sunt mândră de fiecare evoluție a lui.
Acum
suntem la etapa în care bebe Dominic învață cuvinte și mănâncă singur
(încearcă). Plus că facem împreună curățenie (chiar dă bine cu aspiratorul) și
de mâncare, în special checuri (îi place să mixeze el ingredientele).
Ca
să îmi rămână amintire, scriu mai jos o listă cu cuvintele sau aproape
cuvintele de până acum, însă lista nu este completă, cu siguranță. De fapt,
bebe repetă cam orice aude, și vorbește pe limba lui cam toată ziua, de aceea este
important să fim conștienți de ceea ce vorbim în preajma lui și cu el; în plus
de asta, să îl încurajăm în noua sa aventură: comunicarea prin cuvinte.
Aghe
– arde;
Aaoo
– alo;
Mamao
– maimuță;
Caa
– pisică;
Coo
– ceai / elicopter;
Moco
sau bcâb – morcov;
Cof
– cartof;
Uba
– buba;
Niooo
- ardelenescul „no”;
Ic
– stix;
Empi
– pempi;
Ec
– chec;
Go
– gol;
Ouf
– ou;
Cuvinte clare:
Bebe
- bebe, zis dulce și perfect;
Mama/mami
– cele mai frumoase cuvinte;
Tata/tati
Papa
– mâncare
Nu
mai vreau sfaturi, numai dacă eu le cer. Îmi doresc să trăiesc așa cum simt,
cum îmi dictează inima. Poate nu cunosc multe lucruri, însă, cu el de mânuță,
le voi descoperi și nu îmi este teamă de ceea ce voi găsi; împreună,
nu putem avea decât un viitor minunat, la fel ca această clipă și ca toate
celelalte pe care le trăiesc începând cu data de 19 martie 2017.
Acesta
a fost începutul meu ca om, ca întreg. În acea zi reprezentam un rezultat care a început
să conteze în fața a ceea ce am fost până în acel moment.
Datorită acestui copil, iubesc nebunește în fiecare zi.
Fiecare
trăim propria nebunie. Unii aleg să facă rău, în nebunia lor, alții se pierd
într-o altă lume, la propriu.
Eu,
în schimb, o fac într-un mod inofensiv și nu deranjez pe nimeni fiind doar așa
cum sunt, nebună după copilul meu!
Iar
acum, când scriu, Domi își ia telecomanda fără baterii (pe post de telefon) și
o pune la ureche. „Aoooo, aoooo!!!” Zâmbim amândoi. Înțelegem că la capătul celălalt
al firului va fi mereu inima mea, care îi va răspunde la cea mai mică chemare…
-
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu