CELE 12 NOTE

 

E trecut de ora șapte – dimineața,
Totul e bine, aparent,
Doar că  nu mă las lui, aparentului, întru-totul,
Provocându-l astfel la atenție,
scriind fără punct, un poem:
 
Presupun că citești ceea ce scriu,
Și că te cauți atent în gândurile mele -
Același chip perfect, cu zâmbet împietrit
De dor, pe ale cărui aripi ajunge
În apusul soarelui meu și astfel
Doar privește și nu-și amintește,
 
De o noapte trecută și foarte tăcută
În care visele ni s-au unit
Prin cele 12 note din portativ,
Ascunse-n podul prăfuit cu amintirile
Ce refuză să se lase amintite
Sufletului tău, atât de adormit,
Orb, prin angelicii ochi umani,
Ca cerul acesta de deasupră-mi
Colorat în asfințitul de după răsărit;
 
Te-am urcat în văzduhul imaginar,
Doar pentru a avea propriul ocean,
În care să mă scufund,
când sunt scursă de voință
Și din care, de-ai cădea,
Să-mi cazi doar mie în brațe,
La a mea dorință;
 
M-am născut bătrână,
într-un timp nepriceput,
Scriindu-mi basmul pe nerăsuflate,
În care o ea își caută împlinirea,
Lepădându-se de rochia sufocantă cu corset,
De suferință și de verbul „te aștept”-
 
Iată și finalul acestei scrieri:
E scena în care ea respiră ușor sacadat,
Auzindu-se un murmur de după cortină,
Căci are un dor de tine,
Pentru a nu știu câta oară renegat,
de sufletul resetat,
prin cântarea inversată a celor 12 note
Ascunse-n podul prăfuit cu amintirile
Ce refuză să se lase amintite…

Poezie publicată în Revista CADRAN, Jurnal mureșean, nr. 5/2024