AȘA SE ÎMPARTE VINA

 

E numai vina florilor,
Că sunt atât de frumoase
Sub cupola cerului albastru,
Strălucind sfioase,
După ce roua dimineții
Le-a sărutat frunzele
Și petalele.
 
Desigur că e numai vina lui,
A acestui Soare de deasupra,
Ce m-atinge cu ale sale raze calde,
Dezmierdându-mă agale;
Ca el, nu e nimeni altul
Și pentru asta
e doar vina lui!
 
Și mierla cât de vinovată e,
Cu glasul ei de miere,
Că-mi poartă sufletul departe,
Pe ale ei triluri suave!
Da, e vinovată în mod direct,
Pentru că simt totul mai profund,
Când ea mă provoacă
Spre tine să tot plec,
Plutind pe al său cânt...
 
E vinovat și Universul
Pentru întreaga sa adâncime,
Ce-mi inspiră versul
Și pentru toate stelele, galaxiile,
Pentru toate constelațiile
Și toate minunățiile pe care le deține -
Unele cunoscute de noi,
Iar altele încă rămase
Pentru a altora cunoaștere -
cei demni de adevăr.
 
Iar eu... cât sunt vinovată,
Pentru că țin parte celor de mai sus!
Pentru că le iubesc,
Exact așa cum sunt,
Admirându-le în taină
Și tot acolo te fac nevăzut.
 
Atât am avut de spus,
Despre cum se împarte în lume
Vina.

Versuri publicate în Revista CADRAN, Jurnal mureșean, nr. 9-10/2024