Timp
de o săptămână, orașul Târgu Mureș a fost din nou gazda Festivalului
Internațional de Film și Televiziune SIMFEST, ajuns la cea de-a XXIII-a ediție.
SIMFEST nu a însemnat doar competiția filmelor înscrise în festival – mai exact, 45 de producții, din 25 de țări, selectate dintr-un total de 215 creații trimise de pe toate continentele; programul acestei ediții a cuprins proiecții de film românesc și italian, expoziții, lansări de carte, masterclass-uri, întâlniri cu oameni de cultură și, la final, Gala Laureaților.
Filmele românești – emoția de a simți în limba mea
În cadrul Zilelor Filmului Românesc au fost proiectate atât producții contemporane, cât și filme care fac deja parte din memoria cinematografiei noastre. Printre acestea s-au numărat Povestiri din Bocșa (2025), Dragoste fără cuvinte (2025), Comatogen (2025), Pelicule de familie (2024), Cel mai iubit dintre pământeni (1993) și filme semnate de Elisabeta Bostan.
Povestiri din Bocșa și Comatogen (aceasta a fost o producție nominalizată la șapte Premii Gopo și a obținut două trofee), pe care le-am vizionat, m-au răscolit. Le-am perceput ca fiind filme dure, provocatoare, uneori incomode, dar profund vii. Am simțit durere, iubire, decădere, fragilitate, absurd și toată nebunia aceea de emoții pe care numai o poveste adevărată o poate trezi.
Poate că cel mai frumos lucru a fost să aud și să simt în limba mea. Este o emoție greu de explicat - să înțeleg nu doar povestea, ci și tăcerile dintre cuvinte.
Filmul italian – o altă perspectivă, aceeași emoție
O altă componentă importantă și de noutate a ediției a fost reprezentată de Zilele Filmului Italian, realizate cu sprijinul Institutului Cultural Italian.
Publicul a avut ocazia să vizioneze trei filme importante ale cinematografiei italiene: Evanghelia după Matei (Il Vangelo secondo Matteo - 1964), O zi specială (Una giornata particolare - 1977) și Tremurătoarele stele ale Ursei (Vaghe stelle dell'Orsa - 1965).
Cinematografia italiană a adus în festival o altă limbă, o altă sensibilitate și un alt fel de a privi lumea, emoția fiind, până la urmă, de un limbaj universal.
Secțiunea a fost completată de o expoziție de afișe de film vechi, unele purtând autografele unor nume legendare ale cinematografiei mondiale. Iată, o altă formă de memorie – aspect ce confirmă că acest festival nu s-a oprit doar la film.
SIMFEST 23 cu masterclass-uri, întâlniri, expoziții și lansări de carte.
Actorul Alexandru Cinezanu a susținut masterclass-ul Păpușile și jocul umbrelor, iar regizorul Mihai Lungeanu a vorbit despre Vocea în radio, film și televiziune.
Expoziția de fotografie Cum văd eu, semnată de regizorul Manuel Marin, a adus în festival o altă formă de poveste. Pentru mine, fotografiile lui Manuel Marin au fost un curcubeu de povești venite din colțuri și ipostaze diferite, în fapt, fiind povești profunde, marcante și, mai ales, pline de adevăr - adevărul pe care ochii și sufletul meu l-au văzut în ele.
SIMFEST nu a însemnat doar competiția filmelor înscrise în festival – mai exact, 45 de producții, din 25 de țări, selectate dintr-un total de 215 creații trimise de pe toate continentele; programul acestei ediții a cuprins proiecții de film românesc și italian, expoziții, lansări de carte, masterclass-uri, întâlniri cu oameni de cultură și, la final, Gala Laureaților.
Filmele românești – emoția de a simți în limba mea
În cadrul Zilelor Filmului Românesc au fost proiectate atât producții contemporane, cât și filme care fac deja parte din memoria cinematografiei noastre. Printre acestea s-au numărat Povestiri din Bocșa (2025), Dragoste fără cuvinte (2025), Comatogen (2025), Pelicule de familie (2024), Cel mai iubit dintre pământeni (1993) și filme semnate de Elisabeta Bostan.
Povestiri din Bocșa și Comatogen (aceasta a fost o producție nominalizată la șapte Premii Gopo și a obținut două trofee), pe care le-am vizionat, m-au răscolit. Le-am perceput ca fiind filme dure, provocatoare, uneori incomode, dar profund vii. Am simțit durere, iubire, decădere, fragilitate, absurd și toată nebunia aceea de emoții pe care numai o poveste adevărată o poate trezi.
Poate că cel mai frumos lucru a fost să aud și să simt în limba mea. Este o emoție greu de explicat - să înțeleg nu doar povestea, ci și tăcerile dintre cuvinte.
Filmul italian – o altă perspectivă, aceeași emoție
O altă componentă importantă și de noutate a ediției a fost reprezentată de Zilele Filmului Italian, realizate cu sprijinul Institutului Cultural Italian.
Publicul a avut ocazia să vizioneze trei filme importante ale cinematografiei italiene: Evanghelia după Matei (Il Vangelo secondo Matteo - 1964), O zi specială (Una giornata particolare - 1977) și Tremurătoarele stele ale Ursei (Vaghe stelle dell'Orsa - 1965).
Cinematografia italiană a adus în festival o altă limbă, o altă sensibilitate și un alt fel de a privi lumea, emoția fiind, până la urmă, de un limbaj universal.
Secțiunea a fost completată de o expoziție de afișe de film vechi, unele purtând autografele unor nume legendare ale cinematografiei mondiale. Iată, o altă formă de memorie – aspect ce confirmă că acest festival nu s-a oprit doar la film.
SIMFEST 23 cu masterclass-uri, întâlniri, expoziții și lansări de carte.
Actorul Alexandru Cinezanu a susținut masterclass-ul Păpușile și jocul umbrelor, iar regizorul Mihai Lungeanu a vorbit despre Vocea în radio, film și televiziune.
Expoziția de fotografie Cum văd eu, semnată de regizorul Manuel Marin, a adus în festival o altă formă de poveste. Pentru mine, fotografiile lui Manuel Marin au fost un curcubeu de povești venite din colțuri și ipostaze diferite, în fapt, fiind povești profunde, marcante și, mai ales, pline de adevăr - adevărul pe care ochii și sufletul meu l-au văzut în ele.
Dar, poate, și mai interesant a fost ceea ce s-a întâmplat după ce le-am privit: ca și cum artistul ar fi „aruncat” o idee, iar povestea ar fi urmat să o „scriu” eu, în felul în care am văzut-o, în felul în care am simțit-o.
La Castelul Máriaffi din Sângeorgiu de Mureș, programul a fost prezentat de Iren Moldovan și Corina Ceaușescu, alături de invitați care au luat cuvântul și a constat în lansări de carte și o expoziție de pictură. Acolo am simțit și mai puternic ideea de comunitate. Poate că tocmai această imagine simplă mi-a rămas în minte: oameni care, pentru câteva ore, au lăsat deoparte rutina și au venit să fie împreună.
Și totuși, câți dintre noi mai venim? În unele dintre
evenimentele desfășurate în oraș, publicul a fost mai puțin numeros decât m-aș
fi așteptat. Uneori, chiar prea puțin numeros pentru valoarea a ceea ce se
întâmpla în fața noastră. Nu cred că este corect să-i judecăm
pe cei care nu au venit. Viața de zi cu zi este complicată, oamenii sunt
ocupați, obosiți, au familii, probleme, griji. Și cultura nu este, de cele mai
multe ori, o urgență. Tocmai aici cred că merită să ne
oprim puțin.
Gala – oameni pe care nu i-aș fi întâlnit altfel
Gala Laureaților, desfășurată la Palatul Culturii, a fost prezentată de Natalia Lazăr și actorul Dan Rădulescu, aceștia asigurând o moderare dinamică și bilingvă a evenimentului, atât în limba română, cât și în limba engleză.
Gala a fost mai mult decât finalul oficial al festivalului. A fost și un privilegiu, pentru că am avut ocazia să cunosc oameni minunați pe care, probabil, în afara unui asemenea festival, nu aș fi avut șansa să-i văd în carne și oase.
Gala – oameni pe care nu i-aș fi întâlnit altfel
Gala Laureaților, desfășurată la Palatul Culturii, a fost prezentată de Natalia Lazăr și actorul Dan Rădulescu, aceștia asigurând o moderare dinamică și bilingvă a evenimentului, atât în limba română, cât și în limba engleză.
Gala a fost mai mult decât finalul oficial al festivalului. A fost și un privilegiu, pentru că am avut ocazia să cunosc oameni minunați pe care, probabil, în afara unui asemenea festival, nu aș fi avut șansa să-i văd în carne și oase.
Au fost acordate premii și distincții, iar regizorii români Șerban Marinescu și Elisabeta Bostan au primit premii de excelență pentru întreaga lor activitate.
Marele premiu al ediției din 2026 a fost acordat documentarului „Mother of Snow Cranes” (Mama cocorilor albi), regizat de Iiris Harma (Finlanda), iar premiul special al juriului a fost acordat producției italiene „Non eramo mai stati malati” (Noi nu eram bolnavi), semnată de Emilio Gelosi și Fabio Blanco.
Lista marilor câștigători ai SIMFEST a mai inclus: „Amunecada” de Tony Albrecht (Germania) – animație; „About my mom” de Soner Sert (Turcia) – lung-metraj de ficțiune; „Theatre from the mud” de Salamandra Film, regia Gyuri Zsuzsi și Kovacs Akos (Ungaria) – film documentar.
La secțiunea Film studențesc de ficțiune premiul a fost acordat producției „November fog” (Ceața de noiembrie) de AnnaLena Hoehne, Justin Babilon, Gianluca Bruno (Universitatea de Artă Dortmund, Germania); la secțiunea scurt-metraj „Mircea Veroiu”, premiul acordat de Asociația „Dacin Sara” a revenit peliculei „Tovarășul” scenariul și regia Trevor Poots (România); premiul pentru scenariu a fost acordat pentru „Alberth” de Jesse Scales (SUA), iar pentru imagine au fost atribuite două premii: „Ku Handza” de Andre Guiomar (Portugalia) și „Dogleg” de Piotr Szubra (Polonia).
Scena galei a fost animată de momente artistice susținute de trupa Re-born, Maria Joo Coman, Alexandru Cinezanu, Corul bărbătesc „Speranța pentru Gabori”, iar invitatul special al serii a fost actorul Mihai Bisericanu, care a susținut un recital de excepție.
Spre încheiere, a avut loc discursul emoționant al Corinei Ceaușescu, din care cei prezenți au putut deduce că în spatele acelei seri elegante se află mult mai mult decât se vede; pe lângă momentele frumoase și solicitante, mai e și durere, muncă și multă dedicație pentru un eveniment de asemenea amploare. Căci da, uneori vedem scena, însă nu vedem toate orele din spatele ei.
4 octombrie. O dată care nu poate fi doar o dată
S-au împlinit doi ani de la trecerea în neființă a lui Ioan Ceaușescu, omul care a pus bazele acestui festival.
A plecat dintre noi chiar în timpul desfășurării ediției din 2024. Este greu să vorbești sau să scrii ceva despre SIMFEST fără să te referi la el. Înainte de a fi un festival cu 23 de ediții, SIMFEST a fost o idee - o idee în care un om a crezut suficient de mult încât să o transforme în realitate.
Pentru visul lui, pentru credința lui, la doi ani de la plecarea lui Ioan Ceaușescu dintre noi, festivalul continuă - continuă prin munca Corinei Ceaușescu, soția lui, care a preluat nu doar responsabilitatea organizării unor noi ediții, ci și greutatea de a duce mai departe ceva construit împreună cu omul pe care l-a pierdut.
Continuitatea este una dintre cele mai dificile forme de iubire: să mergi mai departe, să scrii proiecte, să găsești filme, să inviți oameni, să îi primești cu zâmbetul pe buze, să deschizi din nou ușile festivalului, să urci pe scenă, să vorbești și să faci toate acestea știind că există cineva care ar fi trebuit să fie acolo.
SIMFEST 23 mi-a lăsat multe imagini, filme care m-au răscolit, fotografii care mi-au creionat povești, oameni pe care mă bucur că i-am întâlnit și momente artistice pe care le voi păstra în suflet.
Mi-a lăsat și un gând: poate că un festival nu trăiește doar prin cei care îl organizează, ci trăiește și prin cei care aleg să vină; până la urmă, cultura nu înseamnă doar ceea ce ni se oferă, înseamnă și ceea ce alegem să primim.
Așadar, povestea SIMFEST continuă: pentru Ioan Ceaușescu (sau Ionuț, cum îi spuneau cei apropiați), prin Corina, prin oamenii care încă mai cred în această poveste.
Articol publicat în Revista CADRAN, Jurnal mureșean, nr.
10/2026
Lunar pentru
minte, inimă și literatură
Redactor-șef Nicolae Băciuț
Redactor-șef Nicolae Băciuț
