CĂLĂTOR PRIN VIAȚĂ

 

Ceva îți apasă sufletul,
Stimate călător?
Nevoi, neîmpliniri, poate?
Gânduri, de care am și eu?
 
Cum ar fi să ating curcubeul
Și, în farmecul stropilor răzleți ai ploii
Să-i unesc capetele,
Formând un cerc în jurul meu
În care ploaia spală lacrimile,
Sădește iubirea în fiecare celulă
Și mă-ndeamnă să plec noaptea
În zbor de libelulă? 
 
Încrezătoare, călătoresc 
Printr-o nouă zi
Lipsită de angoasă,
Trecând prin propriile ziduri
Ce și-au deschis porțile 
Să mă primească-n noile zări
Cu valuri ce se sparg 
Din nori, în mări,
De-acum în apropiatele
Vechi depărtări.
 
În lumina amurgurilor
Propriile umbre 
Ce-mi stau atârnate de umeri,
Încep a mă iubi
Purtându-mă în fața lor
Îmbrățișându-mă tandru,
Ca-ntr-o eșarfă de mătase
Pictată cu flori mari
În nuanțe de albastru,
Și frunze de leandru.
 
Dansând sub clar de lună
Mă lepăd de regrete 
Și de răspunsurile mute
Pe care inima mea 
Le-a auzit 
Înainte ca buzele
Să-mi rostească vreun cuvânt 
În liniștea din asfințit.
 
Călătorind prin viață 
Sufletul mi s-a vindecat 
De zilele în care a fost rănit 
Și de nopțile în care a fost 
De-a dreptul zdrobit,
Din rămășițe făcându-și cunună
Cu flori vii, 
Cu flori măiestre, 
A căror mireasmă străbate 
Munți, oceane,
Ziduri și ferestre... 
 
Ce-n gânduri te apasă
Te transformă, cu timpul,
Într-un prețios călător
Cu suflet nemuritor.

Poezie publicată în Revista CADRAN, Jurnal mureșean, nr. 9/2026
Lunar pentru minte, inimă și literatură
Redactor-șef Nicolae Băciuț

Sursa foto: https://pixabay.com/illustrations/motorcycle-motorbike-vehicle-night-7861239/