În noapte, departe,
preț de-o clipă,
Se arată ființa ce
atinge perfecțiunea:
Strălucește în lumina
lunii, stele dansează,
Iar cerul răsună de
glasul îngerilor
Acaparându-ți acțiunea
și simțirea…
Pășești încet și
timorat – nu știi încotro te-ndrepți;
Te lași ghidat de
inconștient
Să-ți poarte trupul colo-n,
în depărtare,
Unde deja ți-e sufletul
în așteptare.
Simți în oase puterea
nopții,
Sângele-ți năvălește în
creștet și-napoi
-
mai alert ca niciodată -
Ești golit de omul
ce-ai fost până azi,
Și încărcat cu un sens
al vieții,
Acela ce ai fost odată…
Până la EL, acolo, în
depărtări,
Prin fața ochilor îți
dansează fantasme,
În timp ce pașii
te-ndreaptă spre nori -
Și-n timpi de vals, te
lași cuprins de dans,
Spre o lume nouă,
O lume de basm!
Lumina Lui este de-a
dreptul orbitoare,
Iar tu te apropii de ea
cu un sentiment de apartenență -
Căci ea este a ta, iar
tu ești al ei;
Nimic nu e mai ușor
decât să-ți recunoști esența,
Motiv pentru care începi
să cânți
Singur în noapte, în gura
mare,
De-ți răsună glasul în
întreg codrul mare.
Îți aparține această
noapte minunată,
Ești stăpânul
Universului și în mijlocul lui e sufletul tău;
Însă ochiul străin și
gelos pe propria-i necunoaștere
Te-ar cataloga drept un
dement… pierdut în lumea lui,
Când tu, de fapt, abia
începi să trăiești
Într-o dimensiune reală
În care omul de rând
refuză să creadă…
chiar asa...sunt multi aceia care nu cred....nu doar omul de rand...
RăspundețiȘtergere