ANULÂND CONTRADICȚII

Într-o anumită zi...

Care să fie AZI, ora 12.05. Aș vrea să aud greierașii, să-mi cânte ceva frumos; iar noaptea, când sunt invitată la concertul lor, aș vrea să aud păsărelele ciripind voiase, pline de energie, așa cum se întâmplă dis-de-dimineață, vara.

Dar acum e iarnă, e ger și sincer - cine să mă mai înțeleagă?

Vorbesc cu mine însămi...

Profit de câteva momente prețioase și fac pentru mine ceea ce îmi doresc să facă și alții, atât în ceea ce privește persoana mea, cât și în ceea ce îi privește pe ei înșiși: sunt sinceră.

Îmi acord câteva clipe bine-meritate în care trec în revistă ziua de ieri, întregul an și ceilalți ani pe care îi am acum în spate. Și, fie vorba între noi, încep și ei să se adune. Nu mai sunt chiar copilița de altă dată care adormea fără griji, care altceva n-avea de făcut decât să alerge, să se bucure de copilărie, de școală, dar ceva din aceasta tot s-a mai păstrat și acum. Altfel, n-aș mai fi eu.

Și atunci mă întreb: sunt mulțumită de evoluția mea?

Dacă nu mi-aș face timp să mă autoevaluez, cine ar știi, oare, mai bine decât mine, dacă am greșit pe undeva sau nu, și dacă da - cum aș putea îndrepta asta?

Cine ar putea să mă mustre, însă cu interese pure, mai bine decât mine?

Cine ar putea fi mai mândru de mine pentru ceea ce sunt azi, în acest moment, dacă nu eu?

Eu sunt cea care trebuie să simtă aceste schimbari, aceste avansări.

Noi suntem cei mai duri critici ai noștri, dacă avem ce critica.

Îmi impun să simt acest moment. Dar care, mai exact, dacă ceasul indică deja 12.10? Nu mai pot retrăi momentul orei 12.05, pentru că acesta aparent a trecut. Sau nu?

Au zburat deja 5 min în care abia mi-am facut ordine în gânduri.

Revin la momentul prezent. Ora 12.11.

Mintea mea este pornită să se enerveze pentru că nu poate ține pasul cu minutele, dar o calmez.

Ignor ceasul. Gândesc în continuare. Depășesc momentul prezent, și arunc o scurtă privire în viitor.

Trebuie să recunosc că am câteva planuri. Se spune ca nu e bine „să trăiești” în viitor.

Dar atâta timp cât nu fac un hobby din asta, eu zic ca e bine să am câteva linii trasate, câteva obiective, pentru care să mă rog în fiecare zi, la aproprierea cărora să tot visez...

Ce sfat mi-aș da, pentru a fi puțin mai altfel, un pic mai bine sau mai bună?

Mi-aș spune să nu mai privesc atât de des ceasul, ci să trăiesc liber. Pur și simplu să trăiesc aici, unde sunt acum.

Recunosc că dimineața nu pot renunța la alarma telefonului, la a-mi stabili lucruri de făcut la ore fixe sau diverse întâlniri.

Dar pot, printre ele, să ignor totul uneori și să nu-mi mai pese, și să mă bucur de tot fără să încerc să încadrez cronologic aceste trăiri.

Pentru că viața așa este mai dulce, mai reală.

Și, una peste alta, da, sunt mulțumită.

Mulțumită de ceea ce sunt, de ceea ce am și de ceea ce n-am.

De corp, de minte, de suflet, de familie, de gânduri, de realizari.

Cu inima deschisă și cu încredere, merg înainte. Tot înainte... spre obiectivul nedescoperit, neidentificat, dar înainte.

Prețioase clipe!

Notă: iar acum, că ați ajuns la final, recitiți doar cuvintele în italic, boldate.

Acesta este, de fapt, mesajul meu de azi.

Sănătate și iubire tuturor!