SĂ TĂCEM...

Ce ar fi să vorbim despre nimic,

Să tăcem cât e ziua de lungă
Astfel încât doar

Sufletele să ne zvâcnească în piept

La fiecare adiere caldă de vară,

La fiecare mângâiere solară,

La fiecare ciripit de păsărele,

Adâncindu-se într-a vieții mângâiere?

Frumos ne-ar sta să fim pe o bancă aproape îmbrățișați
Și astfel să stăm și să  privim

Cireșii înfloriți și trandafirii înmuguriți,

Să ne ținem de o mână, pe de o parte,

Iar tu sa îmi cuprinzi umerii, pe din spate...

Să tăcem în continuare și să lăsăm locul gol cuvintelor nespuse

Care vor fi grăite cândva sub clar de lună

Atunci când va vrea soarta, și martor ne va fi văzduhul,

Când de brațe cuprindu-ne-va apusul

Lumina stelelor surprinzându-ne surâsul,
Mângâindu-ne chipul...