EPOPEEA LUMII

Cum să nu iubesc penumbra ochilor tăi -
Revărsată pe obraji,
Formată de genele-ți dese,
Ce adăpostesc acei aștri
Cărora le-am vorbit de atâtea ori,
în tăcere?
 
Poate că atunci când nu-mi voi aminti
Timbrul vocii tale,
Îmi vei ajuta sufletul să te găsească,
Prin a inimii tale chemare
Oriunde ai fi, oriunde te-ai afla,
Scrie-mi doar numele,
Între Ursa Mică și Ursa Mare.
 
Măcar pentru o clipă,
Cugetă mai în profunzimea lumii
Și răspunde întrebărilor mele dintr-o vreme -
Câți timpi trecut-au, oare
De când taina noastră nu mi-o spui,
Iar eu repet același cântec,
Cântat totuși, nimănui?
 
Mi-au amorțit buzele pe refren,
Și ochii i-am închis pentru ca genele
Să se unească într-o linie fină,
Prin care să ajung mai repede în acel vis
În care împreună eram,
Înainte de a cădea-n uitarea din abis.
 
Rămâi în somn, căci
Respirația ta adâncă
Mă ademenește să mă așez și să scriu
Să-mi ascult inima
Și să-mi tot spună...
 
Îți sărut obrazul,
Și îți șoptesc doar noapte bună!
Să fie un ceas, o lună,
ori habar nu am de câte ori
Ne-am promis că ne-om găsi prin vreme,
Într-a lumii epopee,
Pentru a bea din aceeași cupă cu vin.
 
Și-atunci...
cum să nu iubesc penumbra ochilor tăi,
Revărsată pe obraji,
Când deși, nu știu, poate, cine ești,
Recunosc aștri ce-i adăpostesc,
Doar că nu știu cum să le vorbesc?
 
Acolo, departe, în cerul senin,
Unit cu libertatea în care aleargă
Caii sălbatici, nechezând,
Se scriu destine, contopite devreme,
Lăsând urme adânci,
Într-a lumii epopee.

Poezie publicată în revista CADRAN, Jurnal mureșean, nr. 3/2023.

Sursa foto: https://historia.ro/sectiune/general/descoperire-neasteptata-despre-oamenii-cu-ochi-573257.html