ACEEAȘI CANĂ

 

O palmă mică, 
Strânsă în pumn,
Se odihnește într-alta 
Ce o înconjoară;

Astfel, în frigul de afară 
Zece degete împreunate 
Își vorbesc mai mult
Decât o fac gurile umane.

Strada sclipește a ger,
Iar tu vezi, oglindiți în ea
ochii ce-mi strălucesc 
în acea tăcere;

Și mai știi 
Cum inima-mi colindă 
Fiecare cotlon al lumii,
Respirând atât de profund,
în orice furtună.
.............................................
Mă trezesc din ger și din vis
după prima gură din ea - 
în fiecare dimineață-n care
îmi țin degetele încolăcite 
pe aceeași cană cu cafea,

având în minte o palmă mică,
strânsă în pumn,
ce zăbovește într-alta,
cu încredere.

Un deget cald
Mi se desprinde de pe cană
Cât să contureze fin,
Pe fereastra aburită
O inimioară.