TIMP, O, DRAGUL MEU CAMARAD!

În ceea ce privește timpul, personal, ador un citat pe care l-am „cules” din cartea lui Oreste Teodorescu (La sfârșit va fi începutul!): „(…) timpul este unitatea de măsură care-i permite gândului să devină realitate!”. Printr-o simpla frază, a fost spus un important adevăr: realitatea noastră este clădită din propriile gânduri, în timp și prin intermediul timpului. Iată cât de importante sunt gândurile noastre, modalitatea în care privim viața și maniera în care alegem să trăim.

Dar el, Marele Timp, este înțeles de atât de puțini dintre noi! El nu este dușmanul nostru, atâta timp cât alegem să-i fim un bun camarad. Este adevarat, el nu dă înapoi la rugămințile noastre, oricât de arzătoare ar fi, dar este acesta un motiv plauzibil pentru a nu-l iubi?

Precum viața și iubirea, și timpul este un dar! Este o perioadă oferită nouă, sufletelor care am îmbrăcat carcasa umană, pentru a învăța lecții și pentru a ne îndeplini misiunea, după caz. Faptul că noi nu suntem capabili să prețuim fiecare secundă care trece, nu înseamnă că timpului îi poate fi imputată vreo vină!

Cu toate acestea, am observat că nouă, oamenilor, ne place să spunem că „cel mai mare dușman al nostru este timpul”- drept justificare pentru multe situații în care am dat greș; poate tocmai de aici ar trebui să survină schimbarea; haideți să privim altfel viața: timpul este cel mai bun camarad al nostru, tovarășul de drum îngăduitor, datorită căruia experimentăm și căpătăm experiență. Cu cât gândurile noastre sunt mai pozitive, cu atât viața ne va fi mai dulce! Căci știm că, de cele mai multe ori, gândurile chiar devin realitate și nu sunt simple coincidențe.

Soluția ar fi să iubim timpul ca fiind o unitate de măsură de multe ori prea permisivă cu unii dintre noi. Într-adevăr, el ne transformă, dar să nu uităm că în fiecare dimineață avem șansa de a ne îmbunătăți viața. Și nu doar o dată pe zi, ci în fiecare secundă în care ne-am complăcut în propria situație, căutând alți vinovați – mai ales, el, TIMPUL nemilos, cel fără cale de-ntors…

Motivul pentru care mă trezesc cu pace în suflet, este că mă bucur de o nouă zi - de familie, de prieteni și de tot ceea ce îmi face plăcere.

Viața omului se scurge repede, mai ales după o anumită vârstă, și atunci este firesc să ne gândim la sfârșit. Acel sfârșit pe care suntem deocamdată incapabili să îl ințelegem... în sensul său de „un alt început”.

Timpul este prietenul nostru. Fiecare gând bun, pozitiv, poate deveni realitatea noastră. Pentru că timpul înseamnă și soartă, iar soarta este realitate. Iar prin deschiderea noastră, din interior spre exterior, vom înțelege și soarta, în timp.

P.S. Apropo de Timp (trecerea sa), vă mai amintiți de Madame, pisica menționată într-un articol precedent? 

Ei bine, nu a mai fost pe la mine de ceva timp. Poate nici nu vreau să știu ce. 

Cu toate acestea, a lăsat în urma ei două bijuterii, Richard și Samuel, pisoii ei mai mari, pe care i-a învățat din timp să se descurce: gardul cui să sară și la geamul cui să miorlăie :-) 

Samuel și Richard, „cerșind” cina.

Richard este resemnat, Samuel încă mai speră la desert...

După o zi în care n-am făcut nimic...

Samuel, model.

Samuel, dormind.

 

Către cei care folosesc fraza „Nimeni nu e de neînlocuit”: permite-ți-mi să vă contrazic. Toți suntem unici, iar un altul/o alta nu va suplini locul nimănui. Nici Madame nu poate fi înlocuită de Richard și Samuel; ei și-au făcut un loc în inima mea, dar distinct de cel al mamei lor: locul lor.

FĂRĂ PEREȚI

Cioc – cioc... De ce nu mă mai bagi în seamă și mă lași să vorbesc singură de atâta timp?

Îți mai aduci tu, oare, aminte de vremurile când eram prieteni și între noi nu existau bariere? Când ne spuneam totul, ne jucam împreună, râdeam și credeam într-un univers infinit?

            

 Știu, timpul a trecut, iar eu am crescut prea mult pentru a mai fi înțeleasă de către tine. Când eram mică, îmi puteai zâmbi sincer, căci eram lipsită de griji și atunci și tu erai la fel, mă știai bine și totul era perfect.

            În timp ce eu am devenit adult într-o lume de adulți, tu te-ai retras în lumea ta, între pereți rigizi – un univers mult prea limitat comparativ cu sufletu-ți liber și nărăvaș...

            De ce stai singur lângă mine, când eu îți sunt, totuși, alături?

            Ai putea să-mi vorbești... Dacă nu vrei acum, am să aștept până când vei fi pregătit. Să știi că am să privesc mereu în direcția ta și nu voi înceta niciodată să cred că, într-o zi, inima îți va învinge mediocritatea. Nu așa trebuie să trăiești, căci nu acesta îți e destinul. Acum ești doar derutat pentru că am crescut. Și ce? Nu sunt oare aceeași?

            Cred cu tărie în înțelepciunea ta și știu că te vei deschide...

            Prin fața ochilor mi se derulează secvențe din viitorul nu foarte îndepărtat, în care ai dărâmat, în sfârșit, pereții vieții tale, între care te-ai închis; mi se pare că-mi vorbești ca altădată, că-mi spui ce te apasă, iar eu sunt fericită să te ajut cu un sfat, cu tot ce pot.

            Te văd liber de cochilie, și ești atât de împlinit! Acela ești tu, cu adevărat: lipsit de prejudecăți și liber!

            Ți-ai depășit condiția, dragul meu melc curajos. Ai lăsat în urmă cochilia, iar eu sunt mândră de tine! :)

REFLECȚIE ASUPRA IUBIRII

Partea întâi

SĂ VORBIM DESPRE IUBIRE

Se zice că trebuie să lași iubirea să pătrundă în inima ta, atunci când ea îți bate la ușă. Ei bine, din punctul meu de vedere, nimic mai fals: Iubirea pătrunde oricum în inima ta, și de-ar trebui să spargă „ușa”, atunci când îți este dat să iubești.

Omul știe să iubească, este un dar primit la naștere. Doar că mai uită pe parcurs cum să o facă, la fel de frumos și de pur cum iubea atunci când cuvintele îi erau încă străine… De aceea, este important ca el să-și amintescă cum e să iubească necondiționat.

Cum să iubești altfel, decât liber? Sunt și cazuri în care te opui iubirii, din diverse motive și atunci în corpul și în inima ta se instalează suferința - căci cea mai mare greșeală este să o negi, să o respingi. Suferi, pentru ca te opui unui aspect divin.

Cei care suferă în cuplu, ei bine, ei nu iubesc. Poate e prea dur ceea ce susțin, dar motivul este prea simplu pentru a nu putea fi înțeles: Iubirea nu atrage suferință! Și aici nu iau în calcul micile contraziceri – care aș putea să afirm că sunt oarecum normale într-o relație, din moment ce fiecare om este unic în felul său, cu propria personalitate, care vine „la pachet” cu o serie de calități, defecte, „fixuri”, etc.

În acest context mă refer la acea suferință care persistă și care nu te slăbește nici măcar atunci când încerci să dormi. O suferință apăsătoare, izvorâtă din gelozie excesivă, neîncredere, aparența dreptului de a poseda pe cineva, de a privi un om ca pe un bun al tău, sau modalitatea de a fi tratat/ă ca un bun…

Un om care iubește cu adevarat nu provoacă suferință perechii sale, căci nu despre asta este vorba în iubire... Asemenea situații pot fi catalogate doar pasiuni, amăgiri, aventuri prelungite și lipsite de sens, răzbunări, gelozii, confort și teama de libertate – acea libertate care te face să vibrezi, să te simți ca un zburător spre cer, acel cer care te atrage, dar atât de necunoscut!

Iubirea este peste tot, căci din ea am fost creați. Ea exista în noi, în casă, pe stradă, o putem simți privind ochii cuiva, țintând în brațe un alt om sau un animal, privind o floare, un munte sau privind un televizor care emite imaginea cuiva drag. Da, ne putem îndragosti de acea imagine, dacă sufletul nostru îi înțelege la rându-i, sufletul. Iubirea este. Și va fi și după ce corpul nu mai există. Pur și simplu…

Partea a doua

IUBIREA MAI POATE FI…

Pe lângă toate cele relatate anterior și pe lângă toate celelalte lucruri care nu au fost expuse, dar care există, undeva, în lume, am putea spune că iubirea poate fi și ciudată, uneori.

Și când spun „ciudată” nu mă refer la „un ceva” neobișnuit, ci la ceva ce s-ar putea să fi simțit o mare parte din noi, doar că nu vrem să o recunoaștem.

Este ciudată pentru că deși a avut un sens, omul, prin faptele și actele sale i-a dat un cu totul alt sens, și nu neapărat greșit. A trebuit să facă asta poate pentru că nu a avut încotro, pentru că nu și-a amintit să simtă ce este iubirea, la momentul potrivit, pentru că diferite evenimente din viață l-au făcut „să se piardă” și să nu-și găsească adevărata menire. Atâta tot că va mai fi nevoie ca alte destine să se repete până în acel punct în care totul a fost dat peste cap…

Scenariul unei iubiri – al unor suflete pereche – dintre doi oameni care fizic încă nu s-au întalnit, dar care se visează noaptea unul pe altul, atunci când conștientul face loc subconștientului.

Visul din prima noapte:

EA: vede un bărbat al cărui chip nu apare foarte bine conturat, stând cumva în umbră. Are părul răvășit - să fie blond sau șaten? Creț sau doar puțin ciufulit? Sau poate doar i se pare din cauza umbrei, când el, de fapt, este tuns scurt? Culoarea ochilor… Albaștri sigur. Sau verzi? Ce mai contează… Era doar un vis.

EL: iată pe cineva, o fată. Este și el, lângă ea. Are așa, o senzație ciudată, ca și cum ar fi sigur că cea din fața ochilor lui, fata cu părul lung, este sufletul său pereche. Nu o vede prea bine, nu știe exact cum arată, dar o iubește deja, pentru că simte asta.

Ei, a fost un vis… Ce vis frumos!

Visul din a doua noapte:

EA: Cunoaște acest vis, care se repetă. Îl simte pe el, cel de prima noapte, însă de această dată nu mai vede absolut nimic din partea sa fizică. Privind în gol, spre o singură direcție – direcția lui – pe neașteptate a fost sărutată. Dimineața, cand se trezește, încă are buzele umede, ca și cum sărutul a fost real și a fost atunci…

EL: în vis apare aceeași fată. Doar că de această dată s-a hotărât să nu mai piardă timpul, așa că se apropie de ea și o sarută. A vazut-o, era atat de frumoasă! Doar că dimineața nu-și mai putea aminti, pur si simplu, aspectul fizic al iubitei sale din vis, dacă era înaltă sau scundă, dacă era blondă, șatena, brunetă sau roșcată, dacă avea ochii căprui sau negri sau doar i se părea că ei erau închiși, când, de fapt, erau albaștri…

Concluzie: amândoi au simțit în adâncul sufletului lor că acelea n-au fost simple vise, că au fost mai mult decât atat, precum o întretăiere a universurilor paralele în care viața pur și simplu „și-a permis” să le arate un potențial viitor – acela care ar trebui să fie, calea pe care ei ar trebui să o urmeze pentru a fi suflete realizate și anume să îndeplinească MISIUNEA LOR. Probabil în celelalte vieți anterioare, povestea lor de dragoste a fost mai vie ca oricând iar în această dimensiune se dorea a fi continuată… Spre a-și atinge scopul.

Va putea fi sau nu continuată? Aceasta este întrebarea căreia îi va răspunde doar viața, în timp…

P.S.

Și tot iubire se reflectă și acum când citești aceste rânduri și în spatele tău se joacă proprii copii, iar partenerul/a de viață îți pregătește cina, pentru că azi este aniversarea voastră.

Tu n-ai avut visele descrise mai sus și atunci nu rămâne decât să îți simți sufletul zvâcnind de bucurie în momentul în care îți privești familia. Acesta a fost rolul tău de tânăr actor, pe scena vieții: să joci rolul principal în această minunată familie.

Sau poate că acum ești singur/singură. Aceasta nu este o problemă și nici nu trebuie să te simți vinovat/ă pentru ceva anume.

Precum iubirea, și viața este ciudată uneori și avem impresia că nu o putem înțelege, că totul ne depășește, iar noi rămânem mereu și mereu cu un pas în urmă! În acele clipe trebuie să te reculegi și să-ți faci o autoanaliză, să înțelegi ce se întâmplă cu tine. După ce vei extrage învățătura, tu, viața și iubirea veți merge la pas și vă veți zâmbi!

Indiferent de etapele dificile prin care ai trecut, trebuie să accepți, totuși, că omul nu a fost creat pentru a trăi singur!

Dumnezeu nu l-a creat doar pe Adam. El I-a creat pe Adam și Eva, bărbat și femeie, Alfa și Omega, Yin și Yang - pentru a trăi împreună, pentru a se completa unul pe altul și, nu în ultimul rând, pentru a se urma! Dacă nu ar fi trebuit să se urmeze, poate – zic eu – n-ar fi fost izgoniți amândoi din Rai, când s-a săvârșit păcatul primordial. Prin urmare, bărbatul și femeia nu pot fi separați! Le este scris în istorie și în destin să fie împreună!

Privește-te în oglindă și repetă-ți la infinit că te iubești! Și daca tu te iubești, vei găsi persoana potrivită care să continue și să amplifice acest sentiment început de tine.

Te-ai întrebat vreodată… oare de câte ori Dumnezeu nu ți-a scos în cale sufletul pereche - doar că tu nu l-ai observat fiind prea preocupat/ă să privești în jos?

Ridica-ți privirea, admiră cerul, trage aer în piept, căci mâine e o nouă zi în care ești dator să zâmbești Creatorului tău, din tot adâncul ființei tale! Deschide-te întru-totul și schimbă ceva în viața ța! Dă-i un (nou) sens, începând din acest moment!