10 MINUTE

Este seară, sterilizez biberoane, strâng jucăriile de pe parchet, aranjez vasele în dulap, și îmi arunc privirea spre ceas: 22 fără 10 minute. Fără 10 minute. 10. Zece... piesa mea și a soțului de la nuntă. În primele zece secunde de când a început să se audă în boxe, m-am descărcat emoțional de tot stresul, de toată tensiunea și, de ce nu, chiar și de bucuria aceea care îmbracă forme nebunești, știind că urma să devin mireasă, să revăd  mulți oameni și unii chiar dragi, și chiar de departe... Pe ringul de dans m-am eliberat de tot ceea ce am acumulat în plus în mine, de tot ceea ce era prea mult și nu mai puteam duce.
Revenind la cele 10 minute, ce poți face cu ele? Câte se pot întâmpla în acest scurt interval de timp?
De câte ori poți spune „te iubesc” cuiva? Oare câte îmbrățișări încap în cele 10 minute? Dar lacrimi? Cate lacrimi de suferință pot curge în doar atât de puțin timp și, cât de greu trec ele, minutele, când așteptarea te apasă sau când doar 10 minute te despart fizic de reîntâlnirea cu un suflet drag?
Câte inimi încetează să mai bată și câte suflete, aparent noi, fac cunoștință cu lumea aceasta? Câți nu își strâng mâna, poate, pentru ultima oară și câți,  oare, se bucura de primul sărut?  Și totul în doar 10 minute. Acele 10 minute. Sau chiar aceste  minute. În timpul când eu mă învârt cu treburi prin casă...
... Ei bine, să spunem că am terminat cu ele pe ziua de azi. Energia mea s-a cam epuizat, dar mai păstrez puțin de tot din ea pentru o baie mult așteptată în care să stau sub dus și să nu mai gândesc, golindu-mi mintea în încercarea de a urmări cursul picăturilor de apă.
Apoi, relaxată, mă voi duce lângă Dominic să ne spunem rugăciunile. Chiar dacă doarme, știu ca mă va simți și că spiritual îmi ține companie.
Și da, după aceea voi merge în dormitor, unde mă voi face una cu patul. Patul mult așteptat.
În 10 minute se pot întâmpla prea multe. Se pot schimba vieți. Se pot abate umbre asupra vieților. Fiți oameni buni și nu mai lăsați urâciunea să vă macine, căci nu știți când începe numărătoarea inversă. Prețuiți-vă! Și fiti recunoscători pentru ceea ce aveți în jur, de la om, la animal și la obiect și la tot ceea ce atingeți și vă face bine...
Ignorați clepsidra timpului, însă nu o uitați, căci nici ea nu vă uită!

Sursa foto:  churchsociety.org

VIOLONISTUL

Târâş, târâş, cu pardesiul prin ploaie,

Cu pasu-i lin, de parcă nu i-ar mai păsa

De toropeala de afară,  ce curge în șiroaie,

Asemenea iubirii din inima sa.

Pălăria îi sta ușor aplecată,

Vioara pe umăr îi e suspendată,

Iar bocancii sună când lovesc asfaltul -

de parcă ar spune un crampei dintr-un vers -

În timp ce sufletul său țese necontenit un sonet...

El e în lumea lui, și așa vrea să rămână; 

Nu mai vrea să se amestece cu "ăștia făr' de timp", 

Căci are doar o viață,  și tot i se pare scurtă 

Când totul atârnă doar de un nevăzut fir...

E mult mai fericit așa,  trăind în lumea lui,

Simțind că este om adevărat, cu suflet și buze ce rostesc rugăciuni;

Și că poate oricând cu ochii sinceri să privească în adâncul cerului,

Cu focul dragostei sale încetișor mocnind, mai presus de trup,

Așteptând din mulțime să zărească al iubitei sale chip.

Cu spatele proptit de peretele unei case, 

Începe să cânte suav din vioară; 

Notele sale înălțătoare ajung până în eter,

Din care îngerii coboară 

Pentru a-i absorbi mai de aproape dulcele vers...

Sursa foto: http://ae-match.livejournal.com/132361.html

RESPIRO

Îmi place ca, în prag de toamnă târzie,  când copilul doarme liniștit în cărucior, să merg încet și să privesc, adesea fără să gândesc - sau să îmi dau seama că gândesc.

Pășesc fără o țintă precisă, creierul mi se află în repaus,  iar telefonul pe mute. Nu vreau să știu nimic de nimeni și nici alții de mine. Sper să îmi fie iertată aceasta mică "escapadă", dar... Vreau acest timp scurt doar pentru sufletul meu! Și nu cred că este egoism. Ci doar păsare. Păsare de sine. Ceea ce e bine - zic eu.

Am poftă să respir aerul răcoros, și să îl simt în plămâni; să îmi las capul pe spate pentru câteva secunde și să privesc pierdută cerul (fără să intru în tufe cu tot cu carucior) - o hrană minunată pentru suflet; să mă uit la oameni și, de fapt, să văd prin ei; să îmi sărut copilul și să îl simt cald și bun când e cufundat în somnul ce îl face mare.

Așa îmi dau seama de urmele pe care calc - căci am mai fost pe aici. Sunt șterse, dar nu uitate. Pe atunci nu împingeam un cărucior care să poarte în el tot ceea ce am eu mai de preț în lumea asta. Pe atunci eram aeriană și fără de griji. Și acum calc pe aceleași urme pentru a realiza cât de împlinită sunt acum, mulțumită de ceea ce sunt și de ceea ce fac, simțind că merit ceea ce primesc și astfel să fie primit cu sufletul deschis acest dar de la Dumnezeu. 

Mi-a luat ceva timp să pricep că ni se dă atunci când suntem pregătiți să prețuim. Altfel e în zadar. 

Sursa foto: https://www.lifegate.it/persone/stile-di-vita/autoguarigione_respiro_nei_chakra