Un moment și o înțelegere
Sunt rădăcina vieții de acum;
O vorbă și-o atingere
Sunt de ajuns pentru a schimba un drum.
Să mă ademenească să o privesc
În măiastra ei manifestare
Acaparând tot, din depărtare
Și plouă, pentru ca picăturile ei
Să mă lase să visez,
Să rămân cu o frântură din grai,
Într-a vederii contemplare,
amestecată cu un aluat de simțuri;
Puținul cuvânt îmi e nectar pe limbă –
Ca un veșmânt de mătase al sufletului,
Așezat atent, în palme.
Ce-mi e tăcerea,
Când aș avea multe de spus?
Să fie un răgaz, sau să fie
un moment, în care înghit în sec,
Și-mi strâng în pumni unghiile,
Când cuvântul moare încet
Mai înainte de a-mi atinge buzele...
Într-a vederii contemplare,
amestecată cu un aluat de simțuri;
Puținul cuvânt îmi e nectar pe limbă –
Ca un veșmânt de mătase al sufletului,
Așezat atent, în palme.
Când aș avea multe de spus?
Să fie un răgaz, sau să fie
un moment, în care înghit în sec,
Și-mi strâng în pumni unghiile,
Când cuvântul moare încet
Mai înainte de a-mi atinge buzele...
Când ne e ceva de ajuns?
De multe ori,
cuvântul și tăcerea sunt
Macaz pentru acel suflet
Așezat în palme –
Creație plăpândă a iubirii,
Supusă aceluiași refren,
Iubindu-l și nedorind să-l schimbe
În zborul său în tandem.
cuvântul și tăcerea sunt
Macaz pentru acel suflet
Așezat în palme –
Creație plăpândă a iubirii,
Iubindu-l și nedorind să-l schimbe
În zborul său în tandem.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu