Prin câte locuri s-a perindat
Sub atâtea ceruri s-a uitat -
El, raționalul, ce ticăie-n gol
Ca un ceas, pe un perete scorojit,
fentat de mirajul propriului amor...
A rămas blocat în răstimp
Și ce ironie, pe alocuri fiind
Atâta forfotă, pe potecile roase
Ce despart munții de sare
Fațetați într-o singură culoare...
Vântul bate de jos în sus
Și slovele s-au adunat haotic
În strofe fără rimă
Taman la polul opus
Al inimii mele.
Am ales-o fără să gândesc
pe cea mai neînțeleasă;
Nelămurită chiar și atunci când
Urechea mi se lipește de stern,
Auzind un cord cum bate
Fericit în etern...
Poezie publicată în Revista CADRAN, Jurnal mureșean, nr. 1/2026
"Atâta forfotă, pe potecile roase
RăspundețiȘtergereCe despart munții de sare
Fațetați într-o singură culoare..."
Deosebit
Mulțumesc!
ȘtergereSimboluri și culori... 🌸