TEMPUS*

 

În ce vremi ne-am coborât,
Spre a ne înălța conștiința
Și ochii, căutând lumina
Unui Univers tot mai aprins!

Mă întreb cât timp va trece 

Până când vom putea vedea cerul

Cel adevărat, neatins 
De Timpul ce ne prinde urma
Și ne apasă umerii tot mai adânc,

Mărindu-ne-n bătaia soarelui - umbra –
Pentru a o contempla, astfel, 
Când ne vom opri din alergat,
Prin perdele de iluzii.
 
Privesc clipele, prin oglinda secolelor
Și prin ea mă vezi și tu,
Din sensul opus,
Afișând un zâmbet involuntar,
Atemporalității în care ne-am cunoscut.
 
În ce vremi ne-am coborât,
Spre a ne înălța conștiința - 
Admirând răsăritul într-un apus,
A unui Soare, ce-și iubește Luna! 

 
tempus - cuv. lat. „timp”

Sursa foto: https://infocultural.eu/legenda-soarelui-si-a-lunii/