NUDITATE (II)

 

Ferestrele tăcute
Ascund o dezmierdare surdă,
A unui trup gol,
Atât de gol, încât e mai aproape
De dematerializare
Și atât de departe
De o viață-n revelație.
 
Un trup peste care se așează
Goliciunea profundă –
Aceea ce mătură tot,
Ca o furtună,
Aruncând cu bucăți de lut
În tot ceea ce apucă...
 
Și când el, trupul,
Rămâne mai gol ca goliciunea,
Se va așterne-n tăcerea
Cea mai adâncă,
Nemaizărind lumină
Prin ferestrele opace
Din prăpastia în care zace.
 
Atunci el, trupul,
Se va ridica spre a-și croi
Cu degete tremurânde
Veșmânt, dar nu spre a se ascunde,
Ci pentru a-și îmbrățișa trupul,
Prin tot timpul trecut,
Descoperindu-i armonia,
Astfel încât noul glas
Ce-și cântă cântecul,
Să treacă prin ziduri și ferestre.
 
N-a mai vrut acolo;
căci nuditatea e rece, goală.
Nuditatea doare.

Poezie publicată în Revista CADRAN, Jurnal mureșean, nr. 4/2026

Sursa foto: https://www.pexels.com/ro-ro/fotografie/848447/